Jandarmeria Română a avut un punct de vedere după incidentele de sâmbătă de la mitingul pentru unirea României cu Republica Moldova, când 5 persoane au fost ridicate și duse la poliție, printre aceștia și liderul protestului, George Simion.
"Astăzi între ore 15:30 și 18 Platforma Unionistă au organizat un marș urmat de un protest pe traseul Piața Unirii – Piața Romană – Piața Victoriei, unde la un momentdat în apropiere de Piața Victoriei un grup 5-10 persoane au încercat sa intre pe calea Victoriei, forțând astfel cordonul de jandarmi. Prin echipele de dialog alflate la fața locului s-a discut cu aceștia, li s-a explicat calea legală, aceștia nu au ascultat. După care s-a acționat punctual, iar cele 5 persoane au fost extrase din rândul manifestanților și conduse la secția de poliție.
Nu vă pot confirma acest lucru (că au fost agresate), vă pot spune clar că cele 5 persoane au fost conduse la secția 4 pentru a li se stabili identitatea și a se lua măsurile legale asupra acestora. 4 persoane au fost sancționate conform legii 60 privind organizarea și funcționarea adunărilor publice cu câte 3000 de lei fiecare.
Nu s-au folosit gaze lacrimogene, s-a acționat legal, au fost conduși la secția de poliție normal.
Vreau să vă precizez foarte clar acest aspect, ei au întocmit acel protocol la Primăria Generală a Municipiului București, în acel protocol era stabilit foarte clar traseul de deplasare a marșului, urmat de protest la Victoriei, alt traseu nu este cunoscut.
La finalul fiecărei misiuni colegi ai mei au filmări operative și se observă dacă jandarmii au greșit și se vor analiza și se vor lua măsurile de rigoare. În acest moment nu există o anchetă în curs deoarece nu se cunosc acțiuni ilegale.
Se pare că o parte dintre aceștia au ales să revină în Piața Universității, având în vedere că nu mai este un protest autorizat, dar Jandarmeria Capitalei le asigură acestora prezența atâta timp cât respectă indicațiile jandarmilor. Se va lua legătura cu reprezentanții primăriei, nu se acceptă amplasare de corturi deoarece este domeniu public și nu putem tranforma în alte spații. Li se va recomanda să ridice corturile, vom avea un dialog prin echipajele noastre de dialog, până acum au fost înțelegători" a declarat căpitan Mihai Vornicu de la Jandarmeria Română.
Reacția Jandarmeriei după incidentele de la marșul unionist: "În acest moment nu există o anchetă în curs deoarece nu se cunosc acțiuni ilegale"
#DIRECT_ONE_cdb88y#