Românii sprijină refugiaţii sirieni printr-o campanie umanitară: Află cum poţi trimite ajutoare

Românii sprijină refugiaţii sirieni printr-o campanie umanitară: Află cum poţi trimite ajutoare
Foto: gazettenet.com

Situaţia din Siria s-a deteriorat la începutul anului 2011, când armata a intervenit pentru a stopa demonstraţiile antiguvernamentale. Conform unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, până în luna aprilie a acestui an s-au înregistrat între 90.000 şi 100.000 de victime, cea mai mare parte a acestora fiind din rândul civililor.

Aproximativ 3,5 milioane de persoane au fost dislocate în tot acest timp. În afara taberelor de refugiaţi din Iordania, Turcia şi Liban, pe teritoriul Siriei, de-a lungul frontierelor, sunt zeci de mii de refugiaţi. Pentru aceşti “refugiaţi în propria ţară”, cum au fost numiţi, şi pentru populaţia siriană dislocată, s-au format echipe care asigură logistic intrarea în Siria şi distribuirea ajutoarelor. Nu există priorităţi în privinţa ajutoarelor, decât de hrană şi apă.

Refugiaţii sirieni, mulţi dintre ei copii, au nevoie de suport moral, dar şi de ajutor material.

Campania umanitară “Facem echipă cu Gabriel”, demarată de Gabriel Cateliu, coordonator de acţiuni umanitare în cadrul organizaţiei Create Yourself, împreună cu Adina Mutar, jurnalist de politică externă, fiind sprijiniţi logistic de către Clubul Siriano-Român şi-a propus să ofere un sprijin direct refugiaţilor sirieni, aflaţi în tabăra de la Atma.

Din echipă mai fac parte Mihai Ventoniuc, Daniel Cateliu şi Ştefan Lăţea.

Dacă doriţi să oferiţi ajutoare pentru refugiaţii sirieni (alimente, produse de uz casnic, haine, jucării) puteţi accesa acest link, unde veţi găsi mai multe detalii. Ultima zi de colectare a acestor ajutoare este 26 iulie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe