Se ocupă locul lăsat liber de Hexi Pharma? O maşină cu steagul francez, în faţa Ministerului Sănătăţii, în condiţiile în care liderul pieţei dezinfectanţilor este o firmă franceză (FOTO)

Se ocupă locul lăsat liber de Hexi Pharma? O maşină cu steagul francez, în faţa Ministerului Sănătăţii, în condiţiile în care liderul pieţei dezinfectanţilor este o firmă franceză (FOTO)

Scandalul Hexi Pharma pare să fi trecut în plan secund în ultimele zile, asta şi în contextul alegerilor locale. Totuşi, chiar dacă justiţia română întârzie nepermis de mult să elucideze acest caz, câteva concluzii se pot deja trage. Iar printre acestea, în termeni de business un lucru e cert: firma Hexi Pharma este definitiv scoasă din piaţa de profil, iar locul său trebuie de urgenţă preluat de altcineva.

În acest context este interesantă o imagine surprinsă luni seara, 6 iunie, în faţa Ministerului Sănătăţii, unde era parcată o maşină oficială cu steag francez, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos. Acest tip de protocol e întâlnit doar în cazul reprezentanţelor comerciale, a consulatelor sau a ambsadelor. Deci “vizita de lobby” a fost una cât se poate de serioasă şi, se pare, la cel mai înalt nivel.

Interesant, liderul mondial pe piaţa dezinfectanţilor este chiar compania franceză Anios, care era interesată de mai mult timp de scoaterea din joc a celor de la Hexi Pharma. Acest lucru a fost evidenţiat chiar de anchetele lui Cătălin Tolontan, într-una dintre ele acesta arătând că cei de la Anios au dat în judecată Ministerul Sănătăţii pentru că aceştia au acoperit faptul că Hexi Pharma distribuia dezinfectanţi diluaţi. (Detalii AICI)

Un lucru e cert: milioanele de euro din contractele obţinute de Hexi Pharma se mută în aceste zile spre alte companii, bătălia pe “felia de caşcaval” rămasă liberă fiind extrem de acerbă.

Rămâne de văzut ce explicaţii ne va oferi noua conducere de la ministerul Sănătăţii despre vizitele pe filieră franceză de luni seara şi cât de agreate de legislaţia română sunt acţiunile de lobby.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`