Surse: Cazul șefului ASF, Mișu Negrițoiu, acuzat că a încălcat embargoul american, falsificând documente bancare, inclus pe agenda ședinței CSAT (VIDEO)

Președintele Klaus Iohannis a comvocat joi la ora 14.00 o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), potrivit unui anunț făcut miercuri de Administrația Prezidențială. (Detalii AICI)

Pe agenda CSAT se va regăsi și cazul șefului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Misu Negrițoiu, potrivit unor surse citate de jurnalistul Sabin Orcan, în cadrul ediției de miercuri a emisiunii ”XPress”, de pe B1 TV.

Mișu Negițoiu este acuzat că ar fi încălcat embargoul SUA, în perioada când conducea filiala din România a băncii olandeze ING.

Ministerul de Finanțe al SUA îl acuză pe șeful ASF că, din postura de șef al filialei din România a băncii olandeze ING, a încuviințat o tranzacție ilegală, care încălca sancțiunile economice impuse de SUA, Iranului. Acuzațiile merg până la cele de „fals în acte bancare”. Valoarea tranzacției ar fi de 1,2 milioane de dolari.

Din postura de şef al ING, Negriţoiu ar fi aprobat o tranzacţie care ar fi încălcat embargoul SUA, impus Iranului. Banca olandeză condusă de Negriţoiu a jucat rolul de bancă de tranzit pentru un transfer ilegal de bani prin care o bancă iraniană a achiziționat un motor de avion pentru compania aeriană Iran Air.

Tranzacţia, în valoare de 1,2 milioane de dolari a fost realizată în perioada 2003-2004 şi, potrivit Oficiului de Control al Ministerului de Finanţe American, încalcă codul penal american. (Detalii AICI)

Cazul Negrițoiu, pe agenda ședinței CSAT

Tags:
Ultima oră
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)
22:04 - Un post de radio britanic a anunțat din greșeală moartea regelui Charles. Cum s-a produs eroarea care a provocat panică
21:58 - Bolojan explică de ce proiectul reactoarelor nucleare de la Doicești e păgubos pentru noi și bate obrazul americanilor: „Mie mi s-a părut responsabil că dacă îți respecți partenerii, să-i informezi. E vorba de banii României” (VIDEO)
21:58 - România cere eliberarea membrilor Global Sumud Flotilla. Oana Țoiu condamnă tratamentul aplicat protestatarilor
21:31 - Bolojan: Dacă Guvernul n-ar lucra practic de dimineața până seara și am face ce au generat PSD și AUR, practic România ar pierde o ocazie importantă de a închide PNRR-ul (VIDEO)