Sute de români blocați la vama Kulata spre Grecia. MAE: Autoritățile elene au precizat că situația a fost remediată

Sute de români blocați la vama Kulata spre Grecia. MAE: Autoritățile elene au precizat că situația a fost remediată
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis prin intermediul unui comunicat de presă că mai mulți turiști români au fost blocați luni la punctele de trecere a frontierei Kulata/Promachonas și Makaz/Nymfaia. În acest sens, MAE a contactat în regim de urgență autoritățile elene pentru clarificarea situației. În urma demersurilor întreprinse de MAE, situația a fost soluționată iar cetățenii români și-au continuat deplasarea pe teritoriul Greciei.

„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Atena și a Consulatului General al României la Salonic, a fost notificat cu privire la situația unor cetățeni români, turiști, blocați la punctele de trecere a frontierei Kulata/Promachonas și Makaz/Nymfaia. Reprezentanții misiunii diplomatice au contactat, în regim de urgență, autoritățile elene competente pentru clarificarea acestei situații.

De asemenea, un consul din cadrul oficiului consular Salonic s-a deplasat în punctul de frontieră Kulata/Promachonas, pentru a acorda asistență consulară.

Autoritățile elene au precizat că situația a fost remediată, la acest moment, toți turiștii români aflați în cele două puncte de frontieră au intrat pe teritoriul Republicii Elene”, se precizează într-un comunicat de presă al MAE.

Autoritățile elene nu au comunicat public și o anumită oră pentru aplicarea noilor prevederi legislative pentru accesul pe teritoriul Republicii Elene.

Românii afectați pot cere asistență consulară la numărul de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al misiunii diplomatice: +30 6978996222.

Sute de români, blocați în vămile spre Grecia

Sute de români au fost blocați luni la punctele de trecere a frontierei către Grecia. Este vorba în mare parte despre turiști care au ales Grecia ca destinație, având în vedere că autoritățile de la Atena au dat startul sezonului turistic.

Românii care au ales să ajungă în Grecia cu mașina au întâmpinat deja prima problemă: ajunși la vama Kulata, au constatat că aceasta este blocată.

Țările în care românii vor putea călători, fără a mai fi nevoiți să stea în izolare sau carantină la întoarcerea acasă

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit, sâmbătă, care suntțările în care românii vor putea călători, fără a mai fi nevoiți să stea în izolare sau carantină la întoarcerea acasă.

Așadar, se permit călătoriile în Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania,Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria de luni, 15 iunie.

Lista a fost întocmită în baza datelor primite de la Institutul Național de Sănătate Publică privind evoluția epidemiei decoronavirusîn alte state și va fi actualizată săptămânal de INSP.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe