Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a oferit marți, în cadrul unei emisiunii tv, pentru prima dată explicații despre scandalul privind faptul că a ignorat coada de 1000 de persoane pentru a intra prin spate la Direcția de Eliberare Permise și a își schimba carnetul de conducere.
„Există, în orice stat, câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi ca să reprezinte, într-un fel statul şi să se dedice, în principal problemelor societăţii comunităţii. Da? Asta ar trebui să preocuparea lor principală. Nu statul la coadă. Sigur că există şi posibilitate să stăm la coadă la permise, la cumpărat flori, la alte acţiuni. Din acest motiv, în toate ţările, cei care ocupă anumite poziţii înalte se găsesc, din punct de vedere legal anumite modalităţi, anumite pârghii prin care li se permite să-şi dedice majoritatea timpului în interesul ţării şi al societăţii şi nu să stai. Sigur, până la urmă nu e nimic înjositor. Dar e o problemă de gestiune a timpului” a precizat Tăriceanu la A3, potrivit news.ro.
„Am vorbit să merg înainte de începerea programului, sigur ca să nu fac un gest ostentativ de a trece prin faţă. Lucrurile astea, întotdeauna încerc să le gestionez cât mai discret posibil” a mai completat președintele Senatului.
Tăriceanu a fost filmat, în urmă cu cinci zile, când a fost să-şi reînnoiască permisul de conducere ocolind o coadă de aproximativ 1.000 de persoane prin spatele clădirii DRPCIV, iar angajații insituției nu au permis accesul în clădire nimănui până nu au fost finalizate procedurile.
Mai multe anchete a fost pornite pe acest subiect, iar o avocată a depus plângere la DNA împotriva șefului Senatului.
Călin Popescu Tăriceanu a mai precizat că nu face abuz de funcţia sa şi că, de când ocupă funcţii publice, nu îşi aminteşte să fi folosit antemergător deşi are dreptul legal. De asemenea, el a spus că îşi face cumpărăturile singur pentru gospodărie dar, când este vorba despre deplasări, se ocupă cabinetul său şi angajaţii SPP de rezervarea cazării a biletelor.