Un bărbat arestat pentru furturi din locuințe a evadat duminică din centrul de reţinere şi arestare preventivă al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Cluj, informează B1 TV.
Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, citați de Monitorul de Cluj, ”bărbatul se afla în stare de arest preventiv pentru furturi din locuinţă. Polițiștii clujeni s-au mobilizat și acţionează în sistem integrat cu polițiștii din celelalte judeţe pentru depistarea acestuia. În paralel, pe plan intern a fost demarată o anchetă pentru stabilirea exactă a condiţiilor în care bărbatul a părăsit centrul de reţinere”.
Bărbatul este originar din județul Covasna și are 45 de ani. El are 1,75 m înălțime, păr negru, ochi căprui, la data plecării purta un tricou de culoare închisă şi blugi.
Cetăţenii care pot furniza informaţii despre persoana în cauză sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.