UPDATE// Deținutul condamnat pentru omor, care a evadat în această dimineață, a fost prins. Bărbatul se ascundea într-un canal (VIDEO)

UPDATE// Deținutul condamnat pentru omor, care a evadat în această dimineață, a fost prins. Bărbatul se ascundea într-un canal (VIDEO)

UPDATE: 12 martie, ora 13:00//Deţinutul care a evadat în acesta dimineață de laSpitalul Judeţean Craiova, unde se afla sub supravegherea polițiștilor, a fost găsit într-un canal din apropierea unității medicale.

”Vă informăm că deţinutul care, în dimineaţa acestei zile, a părăsit salonul spitalului din reţeaua sanitară publică în care se afla internat a fost identificat şi capturat, în jurul orei 12,45, într-un canal aflat zona unităţii spitaliceşti, de către o echipă mixtă alcătuită din poliţişti de penitenciare din cadrul Penitenciarului Craiova-Pelendava şi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, a informat Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

—ȘTIRE INIȚIALĂ—

Un deținut în vârstă de 52 de ani, care era încarcerat în Penitenciarul Craiova pentru infracțiunea de omor, a evadatvineri dimineață. Acesta se afla internat în cadrul Spitalului Clinic Județean Craiova, sub paza personalului penitenciarului. Potrivit surselor B1 TV, acesta ar fi părăsit salonul pe o fereastră, cu ajutorul unui cearceaf. În aceste momente, anchetatorii îl caută. Se cercetează atât zona cât și locurile familiare, în care s-ar putea refugia.

„Astăzi, 12.03.2021, ora 07.05, IPJ. Dolj a fost sesizat prin fax, de Penitenciarul Craiova – Pelendava, cu privire la faptul că deținutul Soreanu Ion, de 52 ani, a evadat de la Spitalul Clinic Județean Craiova, unde se afla internat, aflându-se sub paza personalului penitenciarului.Persoana încarcerată executa o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Era in custodia ANP”, a transmis administrația penitenciarului, pentru B1.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Știre în curs de actualizare