Bulgaria suspectează 6 ruși pentru explozii la depozite de muniție și armament. Ancheta a fost ironizată de Rusia, care se confruntă cu acuzații similare din partea Cehiei

Bulgaria suspectează 6 ruși pentru explozii la depozite de muniție și armament. Ancheta a fost ironizată de Rusia, care se confruntă cu acuzații similare din partea Cehiei
foto: Pixabay

Procurorii bulgari au legat șase cetățeni ruși de o serie de explozii care au avut loc la depozitede muniție și armament de pe teritoriul Bulgariei, a scris miercuri presa de la sud de Dunăre, potrivit The Moscow Times.

Parchetul general bulgar a transmis prin purtătorul său de cuvânt că este vorba despre incidentecare s-au întâmplat în perioada 2011-2020 și care ar putea fi asociate cu otrăvirea traficantului bulgar de arme Emil Gebrev.

Bulgaria suspectează 6 ruși pentru o serie de explozii ce au avut loc la fabrici de muniție și armament, între 2011 și 2020. Rusia ironizează ancheta

Trei cetățeni ruși suspectați că lucrează pentru serviciul de informații militare GRU sunt căutați în cazul otrăvirii lui Gebrev, a precizat Siika Mileva, purtător de cuvânt al Parchetului general bulgar. Ceilalți trei s-ar fi aflat în Bulgaria atât la momentul tentativei de otrăvire, cât și în perioada celor patru explozii – una a avut loc în 2011, alte două în 2015, iar cea mai recentă este cea din 2020.

Armamentul și muniția din cele patru explozii urmau să fie exportate fie către Ucraina, fie către Georgia, a relatat agenția bulgară de presă, citând informațiile transmise de procurorii bulgari.

„Probele colectate conduc la concluzia că acțiunile cetățenilor ruși erau să intercepteze furnizarea de produse militare către Georgia și Ucraina”, mai notează agenția de presă.

Mai mult decât atât, Parchetul general bulgar a menționat că a colaborat cu autoritățile cehe pentru a stabili o legătură între cele patru incidente și explozia mortală de la depozitul de armamente de pe teritoriul Cehiei, din 2014, care a dus la escaladarea tensiunilor între Praga și Moscova.

Praga a acuzat serviciile secrete ale Rusiei de implicare în explozie, declanșând un lanț de măsuri reciproce sub forma unor expulzări de diplomați, serie care a continuat și miercuri și care a implicat și alte state din UE și NATO, mai exact țări din Europa Centrală și Europa de Est.

Kremlinul a respins acuzația drept absurdă. Cea mai recentă reacție a părții ruse a fost cea a lui Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, care susține că situația e o adevărată „schizofrenie”.

Același Serghei Lavrov a ironizat și acuzațiile venite dinspre Bulgaria, despre care spune că „în mod evident vrea să îi depășească pe cehi”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
19:58 - Soldații ucraineni au arătat cum au aruncat în aer poduri și au dejucat planurile ocupanților din Donbas (video)
19:24 - Google și-a cerut insolvența în Rusia: „Compania se declară în faliment și în incapacitate de a-și îndeplini obligațiile monetare”
19:21 - Siegfried Mureșan: Maia Sandu a cerut sprijinul Parlamentului European pentru următoarele etape în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE. Procesul a început și e ireversibil (VIDEO)
19:05 - Consilierul președintelui ucrainean: „Evacuarea apărătorilor Azovstal continuă și este dificilă” (video)
19:01 - Lucian Bode, discuții cu membri ai Congresului SUA: „Am solicitat partenerilor americani sprijinul, astfel încât România să poată răspunde cât mai bine provocărilor umanitare și de securitate”
18:58 - Ambasadei Rusiei în România a venit cu o replică pentru zvonurile potrivit cărora Putin ar fi grav bolnav: „Informațiile sunt la fel de false precum și cele despre masacrele comise în Ucraina”
18:46 - Cristian Bușoi: UE a făcut astăzi un pas uriaș pentru a tăia Rusia de pe lista furnizorilor de gaz și pentru a accelera tranziția ecologică
18:38 - Aleksei Arestovich, consilierul lui Zelenski consideră că autoritățile ruse ar putea ceda Crimeea Ucrainei: „Peninsula va deveni din nou ucraineană”
18:35 - Ministerul apărării ucrainean: „Rusia a trimis mai mulți luptători din Siria în Ucraina. Avem dovezi”
18:23 - Eugen Tomac, după discursul istoric al Maiei Sandu din PE: Republica Moldova, o victimă a înțelegerii între Hitler și Stalin. UE are obligația să își ia revanșa față de acest ținut locuit de români (VIDEO)