Cel mai bătrân om din lume a fost vaccinat anti-COVID-19. Cum arată femeia în vârstă de 124 de ani (FOTO)

Cel mai bătrân om din lume a fost vaccinat anti-COVID-19. Cum arată femeia în vârstă de 124 de ani (FOTO)
Sursa: Pixabay

O femeie în vârstă de 124 de ani, din India, este considerată ceamai bătrână persoană din lume, care și-a administrat serul anti-COVID-19. Rehteee Begum a primit săptămâna trecută prima doză a vaccinului împotriva SARS-COV-2, informează NDTV.

Femeia din India, care provine din districtul Baramulla, s-a numărat printre cele 9.000 de persoane care s-au vaccinat miercuri, în regiune. Departamentul de Informații și Relații Publice din Jammu nu au ratat momentul și au publicat pe Twitter o imagine cu Rehteee Begum, în momentul în care aceasta este vaccinată. Potrivit sursei citate, indianca ar fi cea mai bătrână femeie din lume.

Begum a fost vaccinată prin intermediul unei campanaii „door to door”, destinată cetățenilor din zonele rurale.

Cum arată cea mai bătrână femeie din lume, vaccinată anti-COVID-19 (FOTO)

Vârsta femeii a fost comunicată în baza unor documente ale fiului ei, spun autoritățile indiene. Dacă informațiile sunt valide, atunci Begum a depășit-o pe japoneza Kane Tanaka, recunoscută de către Cartea Recordurilor („Guiness Book of World Records”) drept cea mai în vârstă femeie în viață, cu 118 ani.

De asemenea Begum ar bate și recordul celei mai în vârstă femei din istorie, Jeanne Louise Clemenet, născută în 1875, în Franța, decedată la 122 de ani.

În timpul crizei-COVID, și în România au fost înregistrate recorduri. În ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 105 ani, considerat cel mai în vârstă om din Ardeal, a primit serul anti-SARS-COV-2.

Urmăriți B1TV.ro și pe