Euronews: Românii de la țară NU sunt impresionați de PROTESTELE ANTICORUPȚIE. Reportaj în cea mai PSD-istă localitate a "celei mai corupte țări din Europa"

Euronews: Românii de la țară NU sunt impresionați de PROTESTELE ANTICORUPȚIE. Reportaj în cea mai PSD-istă localitate a "celei mai corupte țări din Europa"

Într-un sătuc sărac din sudul țării Euronews a găsit puțin sprijin pentru protestele anti-corupție și multă toleranță față de guvernanți.

Jurnaliștii străini au vizitat satul Singureni din Giurgiu într-o frumoasă duminică de toamnă, surprinzând atmosfera bucolică în toate nuanțele ei. Ecourile protestelor de la începutul lunii noiembrie, desfășurate în Bucureștiul aflat la doar 40 de km, se aud foarte slab în localitatea ce pare încremenită într-o altă mentalitate, estimează Euronews.

Florica Trandafir, 67 ani, a fost la biserică să se roage pentru sănătate, așa cum face în fiecare duminică, dar de politică zice că nu știe multe. A votat cu PSD-ul, așa cum peste 89% dintre săteni au făcut, stabilind un record național pentru partidul lui Liviu Dragnea.

La începutul anului în România au avut loc cele mai ample proteste de la Revoluția din 1989 încoace, manifestanții clamând corupția din sistem. Recent, anunțul privind modificarea legilor justiției a stârnit din nou revolta maselor, scrie prestigioasa publicație străină.

Romania este încă cea mai coruptă țara din Europa, în ciuda eforturilor anticorupție făcute în ultimii ani, se precizează în materialul citat.

Protestele care au avut loc pe 4 noiembrie, cu peste 12.000 de oameni pe străzile Bucureștiului și alte zeci de mii în țară, nu impresionează oameni precum interlocutoarea Florica Trandafir a cărei poveste o prezintă reportajul Euronews.

A lucrat șase ani într-o fabrică de pantofi dar după ce a născut cinci copii a devenit casnică. Acum, doi dintre ei trăiesc în Spania, asemeni altor 3,4 milioane de români care au ales să plece din țară, după estimarea făcută de Națiunile Unite în 2016.

Florica nu are pensie întrucât nu și-a plătit contribuțiile sociale. Trăiește împreună cu soțul cu doar cu 520 lei (111 euro) pe lună.

“Nu am pensie, nu am nimic, nici măcar ajutoare sociale” spune ea. “Știi ce mi-a zis primarul? Să divorțez ca să pot beneficia de ajutoare sociale. Numai Dumnezeu știe cum ne descurcăm…”

La doar câțiva kilometru depărtare de locuința Floricăi, în centrul satului, echipa Euronews a dat și de obișnuitul peisaj al sătenilor în compania sticlei de alcool. Surprinzător, nu aveau țuică ci wiskey și erau în alături de primarul Marian Pătuleanu! “Îi respect pe cei care protestează, dar asta nu înseamnă că le dau dreptate! ”, spune edilul, fost liberal, acum social-democrat.

Nici ceilalți cetățeni chestionați nu s-au declarat fani ai protestelor anti-corupție, rămânând în opinia majoritară a satului în care a votat masiv cu PSD și în care 40% din locuitori sunt în vârstă.

Potrivit unui sondaj Kantar realizat pentru Parlamentul European, și publicat în luna octombrie, 62% dintre români consideră că țara se îndreaptă către o direcție greșită, cu 10% mai mult decât cu șase luni în urmă, ceea ce înseamnă o degradare rapidă a încrederii în forțele guvernamentale, concluzionează Euronews.

Tags:
Ultima oră
21:41 - Sindicalistul de la STB, responsabil pentru greva care a blocat Capitala: „Politica o fac în Consiliul General. La mine nu a venit decizia instanței privind suspendarea protestului” Greva ar putea continua
21:40 - S-a aflat cine este „victima” lui Carla’s Dreams! Cui îi sunt dedicate versurile din ultima piesă: „Ce paradox…suferința ta înseamnă muzică de calitate pentru noi” (video)
21:05 - România, gata să primească militari francezi. Reacția lui Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, după anunțul lui Emmanuel Macron (VIDEO)
21:00 - STB transmite că personalul implicat în protestele de joi refuză să îşi reia activitatea. Greva ar putea continua și vineri
20:40 - Bella Hadid a trecut prin calvar. Mărturii dureroase despre perioada în care se gândea la sinucidere: „Era tot mai greu să ies fără să beau pentru a-mi calma nervii”
20:39 - Creșterea prezenței trupelor americane în România, obiectiv prioritar pentru Guvern. Bogdan Aurescu, ministrul de Externe: „E nevoie să accelerăm procesul de planificare” (VIDEO)
20:28 - Bogdan Aurescu, despre tensiunile de la granița cu Ucraina: „După 2014 asistăm la o deteriorare a situației de securitate în regiune”
19:46 - Nicolae Ciucă, discuție cu Natalia Gavriliță, după ce premierul Rep. Moldova a instituit stare de urgență în sectorul energetic
19:34 - Cristian Diaconescu, despre o posibilă invazie în Ucraina: „Ne putem aștepta la un val migrator”
19:27 - Ce vedete se luptă pentru marea finală „Bravo, ai stil! Celebrities”, ce aduce un premiul de 100.000 de lei