Opoziția siriană a lansat un apel către comunitatea internațională ca, în loc să promoveze jocul Pokemon Go, să desfășoare operațiuni de localizare și salvare a copiilor din Siria, informează The Independent.
”Găsiţi-ne şi veniţi să ne salvaţi!”, este apelul copiilor sirieni, lansat prin intermediul biroului de presă al Forţelor Revoluţionare din Siria.
"Suntem în Kafer Nbl, în provincia Idlib; veniţi să ne salvaţi!", mai transmit ei prin organizația afiliată opoziţiei care luptă împotriva regimului Bashar al-Assad.
Siria este de cinci ani scena unui război în care sute de mii de oameni au murit. Revoltele reprimate violent și conflictul armat dintre forțele lui Al-Assad, cele ale opoziției și cele ale grupurilor teroriste, inclusiv Statul Islamic, au făcut ca sute de mii de oameni să treacă granițele în încercarea de a-și salva viețile.
Foto: twitter.com/cptsdt
Foto: twitter.com/cptsdt
Foto: twitter.com/cptsdt
Foto: twitter.com/cptsdt
#PrayForSyria
#PrayForSyria
I am from #Syria come to save me!!! pic.twitter.com/lRbSlGsWrB— إعلام قوى الثورة (@RFS_mediaoffice) 20 iulie 2016