Israelul ar putea ataca Iranul dacă regimul islamist de la Teheran va încălca acordul în domeniul nuclar cu marile puteri

Israelul ar putea ataca Iranul dacă regimul islamist de la Teheran va încălca acordul în domeniul nuclar cu marile puteri
Foto: pixshark.com

Israelul negociază o înţelegere cu Statele Unite care să permită o acţiune militară împotriva Iranului în cazul în care regimul islamist de la Teheran nu va respecta acordul în domeniul nuclear cu marile puteri, informează Jerusalem Post.

Isaac Herzog şi Tzipi Livni, liderii alianţei de centru-stânga Uniunea Sionistă, au prezentat „un plan alternativ de acţiune” privind programul nuclear iranian, considerat o ameninţare de către Israe, potrivit Mediafax.

Aceștia s-ar fi consultat cu oficiali din din cadrul Administraţiei Barack Obama şi cu congresmeni republicani în procesul de elaborare a planului alternativ, potrivit unor oficiali iranieni.

„Marile puteri trebuie să clarifice că, în cazul în care Iranul va încerca să fabrice arme nucleare, toate acţiunile, inclusiv opţiunea militară, trebuie să fie disponibile”, solicită Uniunea Sionistă.

„În contextul negocierilor marilor puteri cu Iranul, Israelul şi Statele Unite trebuie să ajungă la un acord complet care să ţină cont de riscul schimbării contextului de securitate al Israelului. Înţelegerea dintre Israel şi SUA trebuie să includă posibilitatea consolidării şi extinderii capacităţilor militare defensive şi ofensive israeliene, intensificarea cooperării strategice bilaterale în sensul sporirii capacităţii de disuasiune a Israelului, într-un mod care să confere statului evreu o umbrelă de apărare americană şi abilitatea neîngrădită de a acţiona împotriva ameninţărilor şi încălcărilor acordului şi a celor venite din partea inamicilor regionali susţinuţi de Iran”, subliniază Uniunea Sionistă.

Iranul și marile puteri au ajuns la un acord pe tema programului nuclear iranian după negocierile de la Lausanne. Ei au stabilit că regimul islamist de la Teheran va suspenda cu 66% actualele capacităţi de purificare a uraniului.

Guvernul Israelului a exprimat „preocupare” privind acordul de principiu pe tema programului nuclear iranian, cerând reducerea „semnificativă” a activităţilor atomice iraniene.

Urmăriți B1TV.ro și pe