Jean-Claude Juncker: "Un veto" britanic nu va fi posibil la deciziile zonei euro

Jean-Claude Juncker: "Un veto" britanic nu va fi posibil la deciziile zonei euro
Foto: europeangreens.eu

Jean-Claude Juncker a declarat că nu va fi posibil „un veto” al Londrei în ceea ce privește deciziile zonei euro în acordul stabilit cu Marea Britanie, vineri noapte, la Bruxelles, informează AFP.

„Nu va fi niciun veto și textul acordului spune foarte clar”, a declarat Jean-Claude Juncker.

Summitul la care au luat parte liderii europeni a durat mai mult de 30 de ore.

În special, Franța se opune oricărui drept de veto al Londrei pentru concolidarea zonei euro, pe când Marea Britanie nu face parte din ea.

După ore lungi de negocieri, liderii UE au ajuns la un acord privind termenii menţinerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, iar Brexit-ul pare pentru moment evitat.

Anunţul a fost făcut de mai mulţi lideri prezenţi la discuţii, înţelegerea fiind confirmată şi de BBC.

Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a declarat că “drama a luat sfârşit”, iar premierul Cehiei, Bohuslav Sobotka, a spus că “este un compromise rezonabil”.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe