Joseph Daul, liderul PPE: Sunt uluit! Cum să publici liste electorale pentru referendum, să le reconfirmi, iar apoi să le negi?

Joseph Daul, liderul PPE: Sunt uluit! Cum să publici liste electorale pentru referendum, să le reconfirmi, iar apoi să le negi?
Joseph Daul, liderul Partidului Popularilor Europeni (PPE), s-a declarat uluit față de declarațiile USL privind listele electorale și de demersul acestora pentru declanșarea unui așa zis "mini-recensământ",...

Joseph Daul, liderul Partidului Popularilor Europeni (PPE), s-a declarat uluit față de declarațiile USL privind listele electorale și de demersul acestora pentru declanșarea unui așa zis „mini-recensământ”, arată Adevărul.

Acesta a adăugat că, în propria opinie, Guvernul USL este capabil să schimbe orice lege care nu este pe placul interesului său.

Sunt uimit de ceea ce suţine Uniunea Socialist-Liberală. Mă întreb cum este posibil ca într-un stat membru al UE un minister să publice cu câteva săptămâni înainte de referendum documentul oficial care arată numărul de alegători, în această săptămână să reafirme aceleaşi date, dar ieri să arate că nu poate susţine numărul de oameni de pe listele electorale permanente? Cum este posibil să fie confirmate alegerile din iunie (locale) şi doar o lună mai târziu electoratul de pe liste să nu mai fie valid? Pentru mine, acest guvern arată încă odată că este gata să schimbe orice: legi, liste, reguli care nu servesc interesului partidelor lor„, a spus Daul.

Liderul PPE a concluzionat arătând că toate demersurile României din ultimii ani ar putea fi anulate de agenda personala a Guvernului USL.

Românii au plătit un preţ mare pentru reforme economice dificile. Este regretabil să vezi că acest guvern are propria agendă doar pentru propriile interese. Toate realizările din ultimii ani ar putea fi spulberate dacă actualul Guvern nu pune în aplicare, fără întârzieri şi abateri, angajamentele asumate faţă de partenerii internaţionalo ale României, inclusiv FMI. Sper pentru o soluţionare rapidă a acestui impas politic„, a încheiat Joseph Daul.

Ultima oră
00:18 - Raed Arafat: DSU nu se bagă peste Ministerul Sănătăţii, atribuțiile sale sunt stabilite prin lege/ DSU nu este un om. Dacă deranjează şeful – păstrezi sistemul, scapi de om
00:03 - Cornel Constantiniu cedează în fața bolii. Artistul nu mai poate vorbi
23:59 - Dosare penale de ucidere din culpă în cazurile a 13 pacienți COVID-19 decedați la secția ATI a Spitalului Județean din Sibiu
23:31 - Daniel Funeriu, despre testarea COVID a copiilor: Dacă elevii și profesorii germani pot să facă acest lucru, nu cred că suntem noi mai slab dotați / E nevoie de un efort suplimentar al tuturor / Anul școlar trebuie prelungit (VIDEO)
23:29 - Elena Merișoreanu a primit o veste ce i-a schimbat viața! Artista nu a mai putut să iasă pe scenă
23:11 - Ce spune Gina Pistol, despre revenirea la „Asia Express”: „Se duce o luptă în mine”
22:53 - Daniel Funeriu: Politicianul român vrea descentralizare când vine vorba să cheltuiască bănuții de la Guvern. Când trebuie să-și asume responsabilități, brusc nu-i capabil să ia simple decizii (VIDEO)
22:52 - Răzvan Simion vorbește, pentru prima dată, despre cuceririle sale amoroase „Mi-a fost foarte greu”
22:47 - Kelemen Hunor: I-am cerut ambasadorului Germaniei să sprijine aderarea României la Schengen şi încetarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare
22:17 - Cristian Diaconescu (PMP): România putea beneficia cu trei luni mai devreme de primii bani din PNRR. Prostia și hoția nu sunt scuze (VIDEO)