Papa Francisc, despre atei: Mila lui Dumnezeu nu are limite dacă te îndrepți către el cu inima sinceră și smerită. Cei care nu cred în Dumnezeu, să se supună conștiinței lor

Papa Francisc, despre atei: Mila lui Dumnezeu nu are limite dacă te îndrepți către el cu inima sinceră și smerită. Cei care nu cred în Dumnezeu, să se supună conștiinței lor

Dumnezeu îi va ierta pe atei dacă aceștia își urmează conștiința, a afirmat Papa Francisc într-o scrisoare adresată fohndatorului cotidianului La Repubblica, Eugenio Scalfari, informează The Independent.

Răspunzând la o serie de întrebări adresate de fondatorul publicației, care nu este romano-catolic, Suveranul Pontif a notat: „Mă întrebați dacă Dumnezeul creștinilor îi iartă pe cei care nu cred și nu acută credința. Încep prin a spune – și acesta este lucrul fundamental – că mila lui Dumnezeu nu are limite dacă te îndrepți către el cu inima sinceră și smerită. Chestiunea pentru cei care nu cred în Dumnezeu este să se supună conștiinței lor. (…) Păcatul, chiar și pentru cei care nu au nicio credință, există atunci când oamenii nu se supun conștiinței lor”.

Într-un răspuns la declarțiile Suveranului Pontif, Scalfari a declarat că afirmațiile șefului Bisericii Catolice sunt ”divezi suplimentare ale capacității și dorinței sale de a depăși barierele de dialog cu toată lumea”.

O atitudine similară a avut Papa Francisc în trecut și față de problema homosexualității.

”Dacă cineva este homosexual și îi caută pe Dumnezeu, cine sunt eu să-l judec?”, a declarat Suveranul Pontif.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
17:10 - Ambasadorul României în SUA, despre atacul din Texas:„Lumea e îngrozită de ce s-a întâmplat” /Membri ai comunității de români dețin arme
17:09 - Nicolae Ciucă, îndemn pentru aleșii locali liberali: Trebuie să fim aproape de oameni și să răspundem preocupărilor lor. PNL are soluții și își revigorează viața de partid (VIDEO)
16:47 - Nicolae Ciucă: Administrațiile liberale sunt un model în Europa Centrală și de Est / Avem la dispoziție 90 de miliarde, bani europeni. E nevoie de descentralizare și eficiență (VIDEO)
16:44 - Fostul director de Formula 1, Bernie Ecclestone, arestat pentru că deținea o armă în timpul îmbarcării unui zbor spre Elveția
16:32 - Nicolae Ciucă: Succesele din administrație s-au convertit în încredere în politicienii liberali. Faptul că PNL e zi la guvernare se datorează și realizărilor aleșilor locali ai partidului (VIDEO)
16:22 - Parchetul European anchetează modul în care au fost cheltuiți banii din proiectul ITI Delta Dunării. Percheziții în 15 locații. Prejudiciul calculat de procurori
16:21 - Adrian Mititelu ar urma să iasă din închisoare. Fiul său a anunțat că patronul FCU Craiova a câștigat procesul la Curtea Constituțională
15:58 - Maria Zaharova, supărată foc pe YouTube. Ministerul de Externe rus vine cu o răzbunare
15:55 - Bolurile de Supă din Carton,Cea Mai Bună Soluție Pentru un Viitor Eco Friendly
15:52 - Fabrica de zahăr din Luduș va fi cumpărată de statul român de la compania franceză care vrea să o vândă