Statele Unite sunt responsabile de atingerea unui nou nivel al tensiunilor în relaţia cu Rusia prin intenţia de a oferi fonduri Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei.
Afirmația a fost făcută de Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, citat de AFP.
”Acţiunile deliberate ale Washingtonului au adus relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia într-un nou impas”, a afirmă oficialul rus.
„În bugetul militar american, au fost promise 640 de milioane de dolari Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, pentru a opune rezistenţă Rusiei. Rusia nu are dubii privind atitudinea de confruntare a Casei Albe, începută printr-un joc lipsit de sens al sancţiunilor. Însă acum este vorba de finanţarea unor acţiuni subversive împotriva ţării noastre, care creează un nou nivel al tensiunilor în relaţia dintre Statele Unite şi Rusia”, explică Lukaşevici.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a propus în proiectul de buget pe anul 2016 fonduri de 117 milioane de dolari pentru contracararea acţiunilor „agresive” ale Rusiei în Ucraina şi 51 de milioane de dolari pentru blocarea activităţilor „destabilizatoare” contra Republicii Moldova şi Georgiei.