Adina Vălean, validată de Comisia de transporturi a P.E. pentru postul de comisar european

Adina Vălean, validată de Comisia de transporturi a P.E. pentru postul de comisar european
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Comisarul european propus de România pentru Transporturi, Adina Vălean, a fost validată de Comisia de Transporturi a P.E. A primit 36 de voturi ”pentru”.

În timpul audierilor, Vălean a subliniat că Uniunea Europeană se află în zorii unei noi ere caracterizată de o accelerată inovație și transformare și s-a declarat ”pregătită să își asume responsabilitățile” de membru al Comisiei Europene. (Detalii AICI)

Vălean a mai precizat că Uniunea Europeană are nevoie de un transport „sustenabil, echitabil si transparent”, că o prioritate este „pactul ecologic european” care nu poate să fie realizat fără transport „inteligent, ecologic și durabil”. (Detalii AICI)

Aceasta a insistat că unul din obiective mandatului său îl reprezintă asigurarea securității transportului rutier. (Detalii AICI)

În urma recomandărilor comisiilor parlamentare, Conferința președinților va decide pe 21 noiembrie dacă Parlamentul a obținut informații suficiente pentru a declara închis procesul audierilor. Dacă acest aspect este confirmat, plenul Parlamentului va supune la vot alegerea Comisiei în ansamblul său pe 27 noiembrie, la Strasbourg, se arată într-un comunicat.

Tags: