Zilele trecute a făcut vâlvă mare transferul ratat al fostei liberale Diana Tuşa la PRU şi trecerea bruscă a acesteia pe listele PSD, cu ajutorul preşedintelui partidului, Liviu Dragnea. Acum, lucrurile par să se lămurească, mai multe surse politice, citate de PS News şi Flux 24, explicând mecanismele din spatele acestei decizii.
Astfel, miza transferului politic al Dianei Tuşa l-a constituit site-ul stiripesurse.ro, controlat de soţul acesteia, Iosif Buble. Site-ul urma să facă jocurile politice ale taberei care o va promova pe Tuşa. Cum, din diverse motive, negocierile cu PRU au eşuat, Buble a dat drumul pe site la un atac furibund cu stenograme care vizeză conducerea acestui partid.
De altfel, între site-ul lui Buble şi PRU ar fi existat un contract de consultanţă mai vechi, jurnalistul promovând masiv acest partid pe site-ul propriu. Aşa se explică, spun sursele din piaţă, banii pe care micul site i-a avut pentru a umple oraşul cu bannere, dar şi jocul făcut de fostul premier Victor Ponta pe Facebook. Acesta, până să anunţe clar că rămâne în PSD şi că refuză oferta PRU, cita în permanenţă numai site-ul lui Bubble, parte din contractul de consultanţă.
Acum, înţelegerea dintre Diana Tuşa şi Liviu Dragnea ar avea drept obiectiv tot site-ul stiripesurse, spun “sursele” din piaţă. După anunţul oficial, contractul de consultanţă se va muta din tabăra PRU, în tabăra Dragnea – PSD, acest partid fiind de acum încolo menajat şi protejat de soţul Dianei Tuşa.