Dragnea: Simona Bucura-Oprescu – purtător de cuvânt al grupului PSD din Camera Deputaților. Este important pentru cetățeni să afle de la cei care gestionează anumite domenii ceea ce fac pentru ei

Dragnea: Simona Bucura-Oprescu - purtător de cuvânt al grupului PSD din Camera Deputaților. Este important pentru cetățeni să afle de la cei care gestionează anumite domenii ceea ce fac pentru ei

Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu va fi purtătorul de cuvânt al grupului social-democraților de la Cameră, potrivit anunțului de luni al președintelui interimar al partidului, Liviu Dragnea, informează Agerpres.

„Au hotărât astăzi să aibă un purtător de cuvânt al grupului PSD de la Camera Deputaților. Este colega noastră de la Argeș, doamna Simona Bucura, și am cerut să lucreze foarte strâns cu doamna Gabi Firea, care este purtător de cuvânt la grupul senatorilor PSD și la partid”, a precizat Dragnea, după întâlnirea conducerii partidului cu deputații social-democrați, menționând că la ședință a participat și noul lider al grupului PSD din Senat, Mihai Fifor.

Miercuri va avea loc o întâlnire între cele două colege, potrivit lui Dragnea, pentru o „structurare mai bună” a comunicării.

„Acesta a fost și motivul pentru care noul lider de la senatorii PSD a fost prezent astăzi la ședința grupului de la Camera Deputaților. Au stabilit un sistem de comunicare mai bun, mai eficient, între cele două grupuri, pentru că și unii și alții sunt membri PSD și este important să existe o coerență în circuitul legislativ”, a spus liderul PSD.

În context, Liviu Dragnea a arătat că s-a căzut de acord ca cei care au puncte de vedere pe care urmează să le exprime public, atât din rândul parlamentarilor, cât și din Guvern, să aibă expertiză în domeniile respective.

„Este important pentru cetățeni să afle de la cei care gestionează anumite domenii ceea ce fac pentru ei”, a adăugat acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
15:23 - Anunțul făcut de Gabriela Cristea, după ce a fost acuzată că a intrat în emisiune sub influența alcoolului /
15:16 - Cristi Borcea, decizie extremă anunțată public. Ce l-a enervat pe fostul acționar al lui Dinamo: „M-a lăsat cu un gust amar“
14:54 - Lovitură teribilă pentru Dănuț Lupu: Judecătorii l-au condamnat la închisoare cu executare! / Detalii incredibile din dosar și când se judecă recursul
14:53 - Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie, reacție în scandalul ce vizează Spitalul Săpoca: Tot felul de “experți” emit teorii, deși n-au lucrat o zi într-un spital. Generalizarea scandalurilor abate atenția de la adevăratele probleme
14:52 - Polițistul român viral pe TikTok îi sfătuiește pe colegi să renunțe la amenzi. Ce alternativă propune în schimb (VIDEO)
14:26 - Misha, reacție surprinzătoare, după ce Connect-R a spus că o lasă pe ea să-și refacă viața prima: „Dacă el va aștepta ca eu să fac pasul ăsta…”
14:20 - Un copil de 5 ani a căzut de la etajul 9 al unui bloc din Onești / Mama celui mic se afla în locuință
14:17 - Tomac (PMP) a anunțat că a depus petiția semnată de 50.000 de români, prin care cere Parlamentului European să intervină pe subiectul Schengen: „PE are forța de a ne ajuta să câștigăm procesul”
13:57 - Schimbare bruscă la Meta: Mark Zuckerberg le cere angajaților să vină la birou trei zile pe săptămână
13:55 - Reacția lui Florin Piersic după incidentul din Cluj: „Cine mă cunoaște cât de cât, știe că…”