Liberalii și-au uitat promisiunile din campanie: De la "nu primim traseiști", la opt racolări politice (VIDEO)

Liberalii și-au uitat promisiunile din campanie: De la "nu primim traseiști", la opt racolări politice (VIDEO)
Foto: B1 TV

La nici şase luni de când candidatul noului PNL, Klaus Iohannis, a obţinut funcţia supremă în stat, liberalii au uitat complet de promisiunile vehemente din campanie. „Nu vom primi niciodată în partid traseişti”, era unul dintre sloganurile cu care PNL se afişa pe la mai toate acţiunile electorale.

Chiar şi după alegeri, la nivel oficial, mai-marii PNL susțineau că pe ei nu îi interesează traseiştii şi promiteau că ei niciodată nu-şi vor construi o nouă majoritate cu parlametari de la alte formaţiuni.  Cu toate acestea, liberalii au dat uitării ce au promis, și au început, încet-încet, să-şi rotunjească grupul parlamentar cu aleşi de  la toate formaţiunile.

De la începutul anului, PNL  a racolat 8 aleşi de prin mai multe formaţiuni politice. Asta, deşi luptă împotriva traseismului politic.
„Nu vom primi traseişti politici ca să facem majorităţi. Există o largă majoritate în jurul PSD, au tot ce au nevoie”, a declarat, în februarie, co-preşedintele PNL Alina Gorghiu, care a insistat mereu pe ideea că noii liberali nu vor accepta traseisti în partid.

„Au fost parlamentari care au dorit să se înscrie în PNL  și am refuzat solicitarea lor”, a mai adăugat Gorghiu.

Lista parlamentarilor ajunși la PNL prin traseism:

Mihai Tararache (fost deputat PPDD)
Florin Secara (fost deputat PMP/UNPR)
Nicolae Alexandri (fost deputat PLR)
Aurelian Mihai (deputat independent, fost membru PMP)
Teodor Paleologu (deputat independent, fost membru PMP)
Paul Dumbrăvanu (deputat PLR)
Corneliu Popescu (senator PPDD)
Andrei-Liviu Voloşevici (senator PLR)

PNL racolează traseiști politici

Urmăriți B1TV.ro și pe