Ludovic Orban avertizează: Raportul privind MCV va fi EXTREM de CRITIC! Liderul liberal SOMEAZĂ Guvernul

Ludovic Orban avertizează: Raportul privind MCV va fi EXTREM de CRITIC! Liderul liberal SOMEAZĂ Guvernul

Ludovic Orban susţine că raportul MCV care va fi publicat săptămâna viitoare va fi unul „extrem de critic” la adresa României şi solicită majorităţii guvernamentale să ceară asistenţă experţilor Comisiei de la Veneţia şi celor din Comisia Europeană în procesul de modificare a legilor Justiţiei şi a Codurilor penale.

„După toate informaţiile pe care le avem, raportul privind MCV va fi un raport extrem de critic. Solicităm din nou majorităţii guvernamentale să aprobe solicitarea formulată de PNL şi să ia decizia în conducerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, să solicite asistenţa experţilor Comisiei de la Veneţia şi asistenţa experţilor Comisiei Europene în procesul de modificare a Codului Penal, a Codului de Procedură Penală şi de asemenea ale celor trei legi ale justiţiei şi să transpună în practică toate recomandările Comisiei de la Veneţia şi punctele de vedere exprimate de la nivelul partenerilor noştri internaţionali”, a declarat liderul PNL, Ludovic Orban, vineri, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a susţinut că refuzul de a apela la asistenţa experţilor europeni nu va face altceva decât să „afecteze grav interesele României, existând un risc foarte mare ca România şi cetăţenii români să aibă de suferit de pe urma deciziilor şi acţiunilor nedemocratice, anti-europene pe care le iau şi le fac membrii coaliţiei majoritare, în special domnul Dragnea şi cu domnul Tăriceanu”.

În ceea ce priveşte rezoluţia pe statul de drept care va fi adoptată marţi de Parlamentul European, liderul PNL a precizat că luni se va lua o decizie în cadrul Biroului Executiv pentru a se decide cum se va poziţiona partidul faţă de această rezoluţie.

„Readuc aminte că poziţia noastră iniţială a fost aceea de a considera inoportună iniţierea unei rezoluţii referitoare la România, care să ducă la sancţiuni care să afecteze românii. Din păcate, nici măcar existând acest avertisment şi această perspectivă îngrijorătoare pentru România, ca Parlamentul European să adopte o rezoluţie, autorităţile din România, Guvernul, nu au dat nici cel mai mic semnal de dorinţă de cooperare loială sau de intenţie de a ţine cont în vreun fel de poziţiile oficiale exprimate de liderii europeni, de instituţiile europene, de Comisia de la Veneţia, de Grupul Statelor Anticorupţie şi de toţi ceilalţi parteneri ai noştri”, a adăugat Ludovic Orban.

Ultima oră
19:40 - Consiliul Național al Elevilor: Condamnăm lipsa de viziune asupra unui posibil val 5 COVID. E esențial ca Ministerul Educației și cel al Sănătății să ia măsuri care să limiteze riscul de infectare din școli
19:14 - Grav accident la ieșire din Timișoara. Un om a murit și doi au fost răniți (VIDEO)
18:54 - Sorin Grindeanu: Am aflat o chestiune de Cartea Recordurilor – de 13 ani se lucrează la centura de la Tecuci. Zici că e centura Parisului (VIDEO)
18:35 - Doar 8.103 persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 cu prima doză, în ultima zi. Datele complete
18:09 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 5 – 11 decembrie. Săgetătorii să fie foarte atenți ce vorbesc, cu cine vorbesc și ce promisiuni fac (VIDEO)
17:41 - Sorin Grindeanu: Eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Feteşti, pe agenda Parlamentului săptămâna viitoare. Dacă am renunța la taxă, ne-am duce în jos cu 30 de milioane de euro în bugetul CNAIR
17:14 - Vaslui: Un tânăr care suferă de depresie şi-a tăiat gâtul cu drujba. El a fost dus cu elicopterul SMURD la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, unde a fost operat
16:48 - Sorin Grindeanu: În România nu avem cotă unică, asta e o prostie / S-a convenit ca la anul să avem o discuție așezată, dacă merită să umblăm la sistemul fiscal
16:26 - Tânără cu dizabilităţi dintr-un centru din Vâlcea, cu fractură la un picior netratată de jumătate de an şi cu malnutriţie severă / Parchetul a deschis dosar penal
15:47 - Sorin Grindeanu: Judeţele Brăila şi Galaţi au nevoie rapid de sprijinul Guvernului, prin dezvoltarea infrastructurii de transport. Podul trebuie să fie dat în circulaţie până la sfârşitul anului viitor