Ministrul propus Eugen Nicolicea despre Victor Ponta, în 2011: „A dus o viaţă de aurolac la Paris”

Ministrul propus Eugen Nicolicea despre Victor Ponta, în 2011: „A dus o viaţă de aurolac la Paris”

Vicepreşedintele UNPR Eugen Nicolicea, secretar al Camerei Deputaţilor, propus pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Ponta III, este deputat din anul 1992, el fiind adversar politic al actualului premier în perioada 2009 – 2011, când spunea despre acesta că a trăit la Paris „ca un aurolac”, amintește Mediafax.

În iulie 2010, Nicolicea declara despre Ponta, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi îl alintă pe liderul PSD, Victor Ponta, „cu drag”, numindu-l „Pontănacul”. Nicolicea îl acuza pe actualul premier că este autorul unor atacuri demagogice, dar şi protectorul „regilor asfaltului”.

De asemenea, în septembrie 2011, Nicolicea l-a atacat dur, de la tribuna Parlamentului, pe Ponta, despre care a afirmat că „a dus o viaţă de aurolac la Paris, dormind în gară, spălându-se în fântânile arteziene şi trăind din banii din cărucioarele din gară”.

„Şi aţi reuşit să ne faceţi de râsul Europei pentru că în momentul în care francezii făceau pe unii păduchioşi şi că au fost prin legiunea străină argumentele lor erau din blogul domnului Ponta care spune că a dus o viaţă de aurolac la Paris, dormind în gară, spălându-se în fântânile arteziene şi trăind din banii din cărucioarele din gară”, afirma Eugen Nicolicea în plenul Parlamentului reunit.

În prezent, Nicolicea este deputat UNPR de Buzău şi activează în cadrul grupului PSD, fiind secretar al Camerei Deputaţilor şi membru în Comisia juridică.

Acesta a fost nominalizat luni, de Victor Ponta, pentru funcția de ministru delegat pentru relația cu Parlamentul. (Detalii AICI)

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe