Ministrul Radu Stroe amenință cu demisia dacă nu va primi bugetul dorit la Interne

Ministrul Radu Stroe amenință cu demisia dacă nu va primi bugetul dorit la Interne

Bugetul pe anul acesta face victime. Ministrul de Interne, Radu Stroe, spune că mai degrabă pleacă din minister decat să tragă pe marginea drumului maşinile cu însemnele Poliţiei.

În plus, acelaşi ministru a declarat că va garanta cu propriul mandat că la rectificarea bugetară ministerul va avea sumele necesare pentru derularea activităţii sale într-un mod care să asigure siguranţa cetăţeanului şi siguranţa naţională.

„Noi în Guvern, am luat decizia de a stabili cifrele într-un mod care să ne permită ca eşalonat în partea a doua a anului rectificativ să completăm aceste sume. Ferească Dumnezeu ca situaţia economică să nu permită, sau cine ştie ce să se întâmple, pentru că nu poţi lega la gard 20.000 de maşini cu însemnele poliţiei, care trebuie să asigure siguranţa cetăţeanului, nu poţi o serie de alte lucruri cu cei de la IGSU.  Deci eu sunt obligat să fac acest lucru, l-am făcut şi în Guvern, domnul prim-ministru şi Guvernul au fost de acord. De pildă, dacă trebuie să trag la gard 20.000 de maşini, cu însemnele poliţiei, nu le trag, plec”, a declarat Radu Stroe.

Radu Stroe amenință cu demisia din cauza neînțelegerilor pe buget

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:08 - Joe Biden, prima reacție după percheziția efectuată de FBI la reședința lui Donald Trump: „Știm că sunt unii care se concentrează mai mult pe căutarea puterii”
23:49 - Deși în conflict din cauza alegerilor, fostul vicepreședinte Mike Pence îl susține pe Trump în legătură cu percheziția FBI
23:46 - Rusia acuză SUA de „escaladare inutilă și nerezonabilă” privind tratatul pentru reducerea armamentului strategic: „A arătat ca o provocare fățișă”
23:23 - Turiști români, amendați după ce au fost prinși pe aeroport cu nisip, pietre și scoici, furate de pe plajele din Sardinia
23:17 - Picturi cu Mihai Viteazul și stemele Regatului României, descoperite la renovarea Universității de Medicină din Târgu Mureș. Erau „sub actuala zugrăveală”, spune rectorul (FOTO)
23:05 - Detaliile crimei din Argeş şochează anchetatorii! „Este dramatic!”
23:00 - Banchiza din Antarctica a ajuns la cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată, în istoria măsurătorilor din satelit
22:49 - Președinta Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, despre anunțul lui Alexandru Rafila: Ne dă peste cap toate programările. Un coleg a primit 380 de mesaje într-o zi de la pacienți după anunț (VIDEO)
22:20 - UPDATE: Masacru în Argeş. Cinci oameni ucişi de un bărbat cu probleme psihice!
22:07 - Suporterii lui CSA Steaua i-au cerut demisia lui Vasile Dîncu. Ultrașii au trecut și la amenințări: „N-am scăpat de Gigi ca să dăm de voi. Ori vă faceți treaba, ori va fi război” (FOTO)