Monica Anisie, ministrul Educației, este cea care a semnat Ordinul prin care Academia de Poliție București a pierdut dreptul de a mai acorda titlul de doctor. În direct pe B1 TV, miercuri seară, demnitarul liberal a subliniat că în Educație trebuie luate și „decizii care să evidențieze că etica universitară contează”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebată de Silviu Mănăstire, la „Dosar de politician”, dacă i-a fost ușor să ia o asemenea decizie, Monica Anisie a răspuns: „Nu a fost foarte ușor, dar decizia este una care arată că în Educație trebuie să existe integritate și trebuie să luăm și decizii care să evidențieze că etica universitară contează”.
Întrebată dacă a primit diverse telefoane, sugestii sau s-a confruntat cu vreun fel de intervenție, ministrul Educației a subliniat: „Întotdeauna am luat în considerare ceea ce organismele din cadrul Ministerul Educației propun și aici vorbim de ceea ce a realizata Consiliul de Etică și Management Universitar, acea hotărâre pe care am primit-o la Ministerul Educației, am transmis-o și către Ministerul Afacerilor Interne și am luat această decizei care, repet, este, așa cum ați spus și dumneavostră, una istorică”.
Întrebată dacă a purtat o discuție cu Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, înainte de această decizie, ministrul Monica Anisie a precizat: „Nu, doar l-am informat că a venit acest raport și că îl transmit și către Ministerul Afacerilor Interne, deci nu am avut altă discuție decât pe tema aceasta, că voi transmite raportul și către Ministerul Afacerilor Interne”.
Referitor la persoanele civile care ajungeau să obțină doctoratul la Academia de Poliție, demnitara a explicat că „aceștia puteau să se înscrie la doctorat și să fie admiși pe bazaconcursului care era organizat de către Academia de Poliție”.
„Acum vreau să vă mai spun un lucru – că, în conformitate cu Articolul 216, Alineatul 2 din Legea Educației Naționale, am decis și monitorizarea acestei academii de poliție pentru că trebuie să vedem exact din perspectiva noastră, a Ministerului Educației, ce se întâmplă în cadrul acestei instituții de învățământ. Mai mult decât atât, am solicitat Consiliului consultativ din cadrul Ministerului Educației, adică am solicitat la CNATDCU să fie evaluate toate tezele de doctorat care au fost realizate la Academia de Poliție”, a subliniat ministrul Educației. Întrebată dacă procedura va fi extinsă pe toată existența școlii doctorale, Monica Anisie a precizat: „Da, vorbim de acele peste 800 de teze de doctorat care au fost realizate în cadrul Academiei de Poliție să fie verificate pentru a vedea dacă sunt sau nu sunt plagiate”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.