Radu Banciu: Politica se face în continuare în România cu oameni de teapa lui Marian Vanghelie. Schimbarea politicii în România e pentru proști (VIDEO)

Radu Banciu: Politica se face în continuare în România cu oameni de teapa lui Marian Vanghelie. Schimbarea politicii în România e pentru proști (VIDEO)
Foto: B1 TV

Radu Banciu a vorbit în ediția de miercuri a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre faptul că Marian Vanghelie a cerut instanței limitarea controlului judiciar pe motiv că are oferte de la companii internaţionale pentru funcţia de director şi ar vrea să muncească să îşi întreţină familia.

”Marian Vanghelie, cu un tupeu fantastic, le-a cerut judecătorilor limitarea controlului judiciar pentru că primit oferte de muncă de la mutinaționale. Dacă nu, cere să fie lăsat să meargă la Primăria Sectorului 5 pentru a-și exercita funcția de primar. El nu are nevoie de un loc de muncă, ci are nevoie de bani.  Ce să înțelegem, că a rămas nea Marian în sapă de lemn? Păi, nea Mariane nu ai apucat să furi destul?”, a comentat Banciu.

Radu Banciu, despre Marian Vanghelie

#DIRECT_ONE_n91kop#

”E greu de crezut că un politician cum a fost Marian Vanghelie, la nivelul ăsta, nu a agonisit pentru mai multe generații. A agonisit, dar el nu vrea să trăiască doar din ce a furat. (…) Ceea ce omite el e că nu e o meserie să fii primar. (…) Ca primar ești plasat acolo vremelnic, istoria vremelniciei este primăria, stai acolo o perioadă, dacă ai ceva spirit gospodăresc, stai acolo o perioadă. Dacă nu, vine altul”, a mai spus Banciu.

”Vanghelie a abordat mai multe subiecte în fața judecătorilor, apoi a spus că sunt mai multe partide politice care l-ar dori. Nu mă îndoiesc, pentru că politica se face în continuare în România cu oameni de teapa lui Marian Vanghelie. Nu e absolut nicio rușine să fii partid politic astăzi și să ți-l dorești pe Marian Vanghelie. Asta-i pentru proști, schimbarea politicii în România”, a mai spus Radu Banciu.