Sorin Ovidiu Vîntu, urmărit penal într-un nou dosar: A fost dus cu mandat la Parchet

Sorin Ovidiu Vîntu, urmărit penal într-un nou dosar: A fost dus cu mandat la Parchet

UPDATE: 11:25: Vîntu a declarat, la ieșirea de la audieri, că actele false nu îi aparțin, acestea fiind făcute de un alt cetățean care s-a folosit de fotografia sa. (Detalii AICI)

Sorin Ovidiu Vîntu este urmărit penal într-un nou dosar, după ce, joi dimineață, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, au descoperit că acesta deține acte de identitate false, potrivit B1 TV.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, joi, la Parchet, cu mascații.

Vîntu deținea acte de identitate false, emise în Republica Moldova în anul 2003, pe numele de Sorin Haralambie.

„În cauză există indicii temeinice că numitul Vîntu Sorin Ovidiu, cu ajutorul unor documente de identitate falsificate, cu participarea unor persoane necunoscute, a determinat eliberarea unui buletin de identitate şi a unui paşaport de către autorităţile din Republica Moldova, având aplicată fotografia sa şi datele de identitate ale unei persoane fictive, fapte prevăzute de art. 26 rap. la art. 288, art. 291, art. 293 şi art. 323 din Codul penal”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Pe actul de identitate apare și un CNP fals. Documentul a fost descoperit în baza de date a autorităților și era un fals foarte bine realizat.

Sorin Ovidiu Vîntu se află implicat în mai multe dosare aflate pe rol.

Sorin Ovidiu Vintu nu avea interdicția de a părăsi țara, însă ar putea primi o sentință de condamnare în dosarul în care este acuzat de favorizarea infractorului, după ce l-ar fi ajutat pe omul de afaceri Nicolae Popa să se ascundă de autorități.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe