Surse: Vasile Dâncu ar fi susținut de Liviu Dragnea pentru preluarea funcției de premier

Surse: Vasile Dâncu ar fi susținut de Liviu Dragnea pentru preluarea funcției de premier
Foto: eclujeanul.ro

Sociologul Vasile Dâncu, unul dintre liderii Grupului de la Cluj şi fost consilier al lui Victor Ponta, George Maior, şi Gabriel Oprea, ar fi susținut de președintele PSD Liviu Dragnea pentru preluarea funcției de prim-ministru, potrivit unor surse, citate de B1 TV.

Anterior, liderul social-democraților declarase că PSD va înainta președintelui o propunere de premier care să țină cont de solicitările oamenilor și care să poată întruni susținerea parlamentară. Dragnea însă nu a precizat pe cine anume susține PSD.

Premierul Victor Ponta a anunţat într-o declaraţie făcută la Guvern că îşi depune mandatul, după ce, în seara de marți, zeci de mii de oameni au cerut în stradă demisiile lui Ponta, Gabriel Oprea și Cristian Popescu Piedone.

„Îmi depun mandatul de prim-ministru împreună cu tot guvernul României. În anii în care am făcut politică am rezistat împotriva politicienilor, dar nu mă lupt cu oamenii”, a declarat Victor Ponta. (Detalii AICI)