Tăriceanu, după ce IJ a decis că a adus atingere independenței justiției: Cenzură. Votul nu poate fi impus

Tăriceanu, după ce IJ a decis că a adus atingere independenței justiției: Cenzură. Votul nu poate fi impus

Președintele Senatului a reacționat după ce Inspecția Judiciară, sesizată de Consiliul Superior al Magistraturii, a decis că acesta a adus atingere independenței justiției, prin declarațiile cu privire la votul din Senat în cazul lui Varujan Vosganian.

Potrivit lui Călin Popescu Tăriceanu, raportul Inspecției Judiciare este „cenzură” și le amintește juriștilor din cadrul CSM/IJ că votul din Parlament nu poate fi impus de nicio instituție.
„Votul din Senat, ca urmare a cererii procurorului general, este parte a unei proceduri obligatorii și nu inițiativa mea în calitate de președinte, iar votul senatorilor nu poate fi unul imperativ. Prin urmare, criticile mele la adresa procurorului general Tiberiu Nițu, nu sunt opinii personale, așa cum în mod eronat se menționează în Raportul Inspecției Judiciare”, a declarat Tăriceanu, prin intermediul unei declarații politice.

„Încercarea de a cenzura sau limita în orice fel acest drept fundamental din către CSM este un semn rău, de prost augur, care denotă o înţelegere defectuoasă atât a rolului instituţiei CSM cât şi mai ales a Parlamentului”, a mai spus președintele Senatului.

Tăriceanu a mai declarat că votul parlamentarilor nu poate fi impus, afirmând că CSM cenzurează libera exprimare.

„Îmi permit cu acest prilej să formulez un punct de vedere personal generat de preocuparea profundă a opiniei publice legată de următoarea întrebare: de ce au stat în nelucrare atâtea dosare la Ministerul Public și DNA atâția ani, ca acum să asistăm la o adevărată explozie ? Nu am căderea să dau lecții CSM, dar cred că în loc să încerce fără sorți de izbândă să cenzureze libera exprimare referitoare la activitatea Ministerului Public și a DNA, ar fi cu adevărat în folosul prestigiului și încrederii oamenilor în Justiție ca Inspecția Judiciară a CSM să răspundă la întrebarea de mai sus”, se mai arată în declarația lui Tăriceanu.

Ultima oră
22:17 - Nicușor Dan, despre angajații STB: Mâine dimineaţă, cine nu va ieşi, o să răspundă / Plângerea penală este deja depusă
22:14 - Britney Spears, „la cuțite” cu sora ei mai mică: „Ea nu a fost niciodată lângă mine”
22:09 - România ar putea impune sancțiuni economice Rusiei. Ministrul de Externe: „Efectul cumulat va fi foarte puternic” (VIDEO)
21:41 - Sindicalistul de la STB, responsabil pentru greva care a blocat Capitala: „Politica o fac în Consiliul General. La mine nu a venit decizia instanței privind suspendarea protestului” / Greva ar putea continua
21:40 - S-a aflat cine este „victima” lui Carla’s Dreams! Cui îi sunt dedicate versurile din ultima piesă: „Ce paradox…suferința ta înseamnă muzică de calitate pentru noi” (video)
21:05 - România, gata să primească militari francezi. Reacția lui Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, după anunțul lui Emmanuel Macron (VIDEO)
21:00 - STB transmite că personalul implicat în protestele de joi refuză să îşi reia activitatea. Greva ar putea continua și vineri
20:40 - Bella Hadid a trecut prin calvar. Mărturii dureroase despre perioada în care se gândea la sinucidere: „Era tot mai greu să ies fără să beau pentru a-mi calma nervii”
20:39 - Creșterea prezenței trupelor americane în România, obiectiv prioritar pentru Guvern. Bogdan Aurescu, ministrul de Externe: „E nevoie să accelerăm procesul de planificare” (VIDEO)
20:28 - Bogdan Aurescu, despre tensiunile de la granița cu Ucraina: „După 2014 asistăm la o deteriorare a situației de securitate în regiune”