O fetiță de 5 zile a fost abandonată într-o scară de bloc din Râmnicu Vâlcea, aproape de miezul nopții

O fetiță de 5 zile a fost abandonată într-o scară de bloc din Râmnicu Vâlcea, aproape de miezul nopții

Un bebeluș de 5 zile a fost găsit joi noaptea,în scară unui bloc din cartierul Ostroveni,Râmnicu Vâlcea. O femeie a dat peste fetița părăsităîntr-un scaun auto destinat copiilor, în jurul orei 23:00.

La fața locului a ajuns o ambulanță și un echipaj de poliție. Medicii au constat că micuța nu avea leziunivizibile și se află într-o stare generală bună.

„La dată de 11 februarie a.c., în jurul orei 23:00, Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată de o femeie din municipiu cu privire la faptul că, într-o scară de bloc, din cartierul Ostroveni a găsit un nou-născut abandonat. Polițiștii ajunși la față locului au constatat că cele sesizate se confirmă, un nou-născut fiind abandonat într-un scaun detransportauto. La față locului a fost solicitată și intervenția unui echipaj de laambulanțănou născutul fiind transportat la o unitate spitalicească”,a transmis, vineri,IPJVâlcea, potrivit hotnews.ro.

Fetița rămâne internată în spital în următaorea perioadă, timp în care se fac demersuri pentru identificarea mamei care a abandonat-o.

„În acest caz se fac cercetări pentru infracțiunea de abandon de familie. Facem verificări pentru a o identifica pe mama copilului”,a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliției Vâlcea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Alexandru Muraru (PNL): Planul pesedist ne arată că pericolul capturării instituțiilor statului e în plină desfășurare. Urmează zile de încercare pentru democrația din România
23:35 - Netanyahu spune că lui Macron și celorlalți lideri occidentali care cer embargo pe arme pentru Israel ar trebui „să le fie rușine”: „Rușinea lor va continua mult după câștigarea războiului”
23:12 - George Simion, după decizia CCR de a anula candidatura Dianei Șoșoacă: Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept
22:49 - Nicolae Ciucă: „Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat” / „PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2”
22:23 - Stelian Ion: Judecătorii CCR care au decis invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să prezinte clar și în detaliu motivele / Este tot mai evidentă nevoia de reformă a CCR
22:01 - A fost contestată la CCR și candidatura lui Marcel Ciolacu
21:45 - PSD: Susținem dreptul oricărei persoane de a alege și de a fi aleasă. CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii doamnei Diana Șoșoacă
21:27 - Lucian Romașcanu, după declarația lui Florin Roman privind decizia CCR: PSD nu are nicio implicare în justiție. Când ai dileme și dificultăți să îți vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire
21:06 - Florin Roman (PNL): Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorității PSD din CCR, este o făcătură marca PSD
20:46 - Diana Șoșoacă, după ce i-a fost anulată candidatura la prezidențiale: „Mă sună foarte mulți din Sfatul Înțelepților, mă sună generali din armată. Este timpul să acționăm”