Preşedintele Traian Băsescu este de părere că liderul PNL, Crin Antonescu, nu o să ajungă niciodată şef al statului pentru că nu ştie să respecte funcţia.
„Nu o să ajungă niciodată preşedinte, că nu ştie ce înseamnă. Nu poţi să vrei să fii preşedinte, când nu ştii să respecţi funcţia. Şi, de fapt, era o ceremonie dedicată chiar colegei lui”, a spus luni Băsescu, întrebat cu privire la gestul preşedintelui Senatului de a pleca mai devreme de la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor de către Ramona Mănescu.
Crin Antonescu a plecat, luni, de la ceremonia de învestitură a Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor, înainte ca preşedintele Traian Băsescu să susţină discursul.