Explozie într-un bloc din Iași. Două persoane au fost rănite  

Explozie într-un bloc din Iași. Două persoane au fost rănite  
Foto ilustrativ: Profimedia

Două persoane au fost rănite ușor, iar 30 de persoane au fost evacuate, în urma unei explozii. Incidentul s-a produs ca urmare a unor lucrări la o centrală de apartament.

Explozia a avut loc într-un bloc de pe strada Mușatini, din Iași, în seara de miercuri, 26 februarie.

Explozia nu a fost urmată de un incendiu

Explozia nu a fost urmată de un incendiu și a avut loc ca urmare a unor lucrări la o centrală termică de apartament. Două persoane au fost rănite, suferind arsuri ușoare, în urma exploziei. În total, 30 de persoane au fost evacuate, potrivit ISU Iași, citat de Observator News.

La fața locului intervin echipaje ale ISU Iași și specialiști din cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Iași.