Premiile BAFTA 2012: Filmul mut ”The Artist” a obținut șapte trofee

Premiile BAFTA 2012: Filmul mut ”The Artist” a obținut șapte trofee

 Lungmetrajul mut „The Artist” a fost marele câştigător la gala premiilor Academiei de Film şi Televiziune Britanice (BAFTA), obţinând şapte trofee, printre care cele pentru „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” şi „cel mai bun actor”, informează site-ul oficial al evenimentului.

„The Artist” a primit şapte distincţii, printre care cele pentru „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” (Michel Hazanavicius) şi „cel mai bun actor” (Jean Dujardin).

Filmul britanic de spionaj inspirat din epoca Războiului Rece „Tinker Tailor Soldier Spy”, nominalizat la 11 categorii, a fost de asemenea unul din principalii câștigători ai ediției de anul acesta la BAFTA Awards. Pelicula a câştigat trofeul pentru „cel mai bun film britanic”, în timp ce scenariştii Peter Straughan şi Bridget O’Connor, care au scris scenariul acestei pelicule, au primit distincţia pentru „cel mai bun scenariu adaptat”.

Meryl Streep a fost desemnată câştigătoare la categoria „cea mai bună actriţă” pentru rolul principal din pelicula „The Iron Lady”.

Alți laureați au fost Octavia Spencer, pentru „cea mai bună actriţă în rol secundar”, pentru prestaţia sa din „Culoarea sentimentelor/ The Help” sau Christopher Plummer, pentru „cel mai bun actor în rol secundar”, pentru rolul interpretat în „Beginners”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`