Proiect: Primăria Capitalei vrea să dubleze tarifele pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar

Publicat: 14 05. 2026, 14:51
Foto simbol: Pixabay

Primăria Generală a Capitalei intenționează să dubleze tarifele pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Un proiect în acest sens a fost pus în dezbatere publică.

Tarife duble pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar

Regulamentul actual prevede, la nivelul anului 2019 și fără actualizare ulterioară, următoarele tarife:

Toate acestea ar urma să se dubleze.

Ridicarea se aplică pentru vehiculele staţionate neregulamentar pe drumurile publice, care ocupă fără drept locurile destinate persoanelor cu handicap sau care sunt staţionate pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public.

Dispunerea măsurii de ridicare se face de către poliţişti rutieri şi de către poliţişti locali.

Amintim că, din 1 mai, mașinile hibrid nu mai beneficiază de gratuitate în parcările administrate de Primăria București, cele marcate cu albastru. Măsura vizează peste 170.000 de vehicule înmatriculate în Capitală și marchează o schimbare majoră după aproape un deceniu în care atât mașinile electrice, cât și cele hibrid au fost scutite de plata parcării.