Vești bune pentru șoferi: Primul giratoriu suspendat din România este deschis circulației (VIDEO)
Inaugurat acum o lună cu mare fast, primul giratoriu suspendat din România a fost deschis acum şi pentru şoferi! Este vorba despre pasajul suprateran aflat la intersecţia dintre Ploieşti şi Păuleşti. Testele de rezistență pentru pasaj au fost realizate la jumătatea lunii aprilie. Proiectul de infrastructură este finanţat din fonduri europene şi a costat aproximativ 79 de milioane de lei, arată B1 TV.
A fost trafic intens pe pasajul suprateran aflat la intersecţia dintre Ploieşti şi Păuleşti. Primul giratoriu suspendat din România, o lucrare de infrastructură care a demarat în 2013 a fost deschis abia acum deşi a fost inaugurat luna trecută la ieşirea din Ploieşti. 450 de primari din Republica Moldova au dansat Hora Unirii pe noul pod.
Pasajul are o lungime de aproximativ un kilometru, iar înălţimea, cu tot cu parapeţii de protecţie, de circa 7 metri. Valoarea contractului de peste 17 milioane de euro a fost asigurată din fonduri europene. Consiliul Judeţean Prahova a suportat 3 milioane de lei din suma totală iar podul are o garanţie de rezistenţă de 100 de ani.
Giratoriul deviază şi separă fluxurile de trafic, respectiv traficul general de tranzit de cel comercial din partea nordică a orașului Ploiești.
Vești bune pentru șoferi: Primul giratoriu suspendat din România este deschis circulației
#DIRECT_ONE_zfpgoy#