Mircea Geoană lansează la Romexpo noua mişcare civică anunțată la începutul anului

Mircea Geoană lansează la Romexpo noua mişcare civică anunțată la începutul anului

Mircea Geoană lansează vineri la Romexpo, noua mişcare civică pe care a anunţat-o încă la începutul acestui an. Acţiunea este organizată sub titulatura „Apelului pentru Schimbarea Adevărată” şi se doreşte o platformă apolitică sub care să activeze profesionişti din toate domeniile.

Dupa excluderea din PSD, senatorul Mircea Geoana a anunţat în mai multe rânduri intenţia de a coagula o noua mişcare în care sa se implice profesionişti. Prima intenţie în acest sens a fost exprimată chiar la Dăbuleni, în luna noiembrie, în calitate de senator independent.

La acel moment, Geoană preciza că România are nevoie de o alternativă care nu este nici la putere, nici în opoziţie. Demersul a fost reiterat la începutul acestui an, într-un filmuleţ postat pe blog.

Voi lansa o mişcare profesionistă, cu oameni serioşi şi competenţi, cu oameni cu frică de Dumnezeu, şi cu dorinţa de a face bine acestei ţări în următoarele câteva săptămâni. Sunt convins că această nouă mişcare, sănătoasă, bazată principii şi pe valori corecte şi puternice va reprezenta fermentul unei schimbări mai mari la nivelul întregului sistem politic românesc”, spunea senatorul la acel moment.

Acţiunea sa vine după ce în perioada în care a deţinut preşedinţia Senatului, Geoană a organizat mai multe acţiuni sub umbrela Comitetul Naţional pentru Dezvoltare. Şi acest organism, înfiinţat în 2010, se dorea un for transpartinic şi nepartizan care se adresa tuturor celor care sunt preocupaţi de o bună guvernare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`