Sfânta Muceniță Eugenia, sărbătorită pe 24 decembrie. Ziua în care credincioșii se pregătesc să întâmpine Nașterea Domnului

Pe 24 decembrie, Biserica Ortodoxă o cinstește pe Sfânta Eugenia, recunoscută pentru curajul său neclintit, devotamentul exemplar și puritatea sufletească. Prăznuirea Sfintei Eugenia, care coincide cu Ajunul Crăciunului, marchează un moment special de reflecție și comuniune pentru credincioși.

Viața Sfintei Eugenia

Originară din Roma, Sfânta Eugenia a venit în Alexandria după ce Filip, tatăl ei, a fost ales eparh al Egiptului. Filip îi ura pe vrăjitori și pe evrei, dar față de creștini se arăta mai blând, căci deși îi izgonea din cetate, îi lăsa să slujească lui Dumnezeu. Pe Eugenia o învăța înțelepciunea elinească și visa să o sporească în filosofie. Fiind și foarte frumoasă, mulți băieți căutau să o ia de soție, dar ea îi nesocotea, vrând să își păstreze curăția. Găsind într-o carte epistolele Sfântului Apostol Pavel, s-a luminat și a crezut în Hristos.

Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii. S-a îmbrăcat bărbăteşte, a luat cu ea două slujnice şi, într-o noapte, a fugit de acasă. S-a dus la un episcop şi a primit de la el sfântul botez. Şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi foarte de dimineaţă s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoinţe, în trude, în privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea.

Strălucea ca un mare luminator, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ. Nu voia, dar silit de cuvintele şi de dragostea lor a primit. Şi aşa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare şi prea stralucit.

O femeie, Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al lui Eugeniu. S-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia cu lacrimi şi cu cuvintele ei înşelătoare i-a mişcat inima lui Eugeniu.

Curat la inimă fiind, a primit-o, fără să-şi dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu stareţul, tăciunele desfrânării a aprins şi mai mult inima Melantiei spre dragoste. Şi ca un orb, care-şi pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu dar, pentru că nu şi-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, tatăl Eugeniei, şi a fâcut plângere.

când prefectul a auzit, s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareţul mănăstirii, şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte oameni vinovaţi, închinători mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor. Şi s-au înfăţişat părţile la judecată.

Eugenia şi-a rupt hainele de pe ea şi a arătat celor de faţă privelişte înfricoşătoare şi ne mai văzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: „Se cuvine ca noi, călugării, să suferim, cu mulţumire, ocările, batjocura şi chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească, iată vă spun că sunt femeie. Sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soţia lui e mama mea. Aceştia de lângă mine mi-s fraţi, nu-i numesc robi„.

Toţi au rămas încremeniţi de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era încă la Judecată, foc a căzut din cer peste casa ei şi a ars până la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăţia şi desfătarea vieţii şi s-a botezat. A ajuns pastor credincioşilor din Alexandria şi şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, omorât de săbiile necredincioşilor, şi a zburat cu bucurie la cereştile locaşuri.

După săvârşirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, ţara cea străină, şi, mânate de dor, s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat poruncă împăratul ca toţi creştinii să jertfească idolilor, de nu, să moară. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea şi aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia şi a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire, după cum scrie calendar-ortodox.ro.

Tradiții în Ajun de Crăciun

În această zi sfântă, enoriașii participă la slujbe și aprind lumânări pentru sănătate, protecție și binecuvântare, cerând mijlocirea Sfintei Eugenia în momentele dificile ale vieții.

În Ajunul Crăciunului, în Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei se merge la colindiş. În noaptea de 24 spre 25 decembrie, copiii pleacă cu Moş-Ajunul.

Strigătele lor în cete mai mici sau mai mari sunt: „Bună dimineaţa la Moş-Ajun!”. Unii adaugă: „Că-i într-un ceas bun!” sau „Da-i mai bună a lui Crăciun!”. Stăpânul casei iese şi le dăruieşte colaci (numiţi tot „colindeţe”), mere, nuci, câte o bucată de carne, în prezent şi cornuri, bomboane, biscuiţi şi bani.

În sudul şi vestul ţării, oamenii îi numesc pe copii „piţărăi”. Unii poartă colindeţe: nişte beţe de alun, lungi şi groase, decojite în formă de spirală şi afumate, ca să fie împestriţate cu alb şi negru. Cu ele înteţesc focul cu vetre, tot ca fie păsări multe în curte tot anul. Unii ating şi vacile, ca să fete viţei frumoşi, sau vitele bolnave, pentru sănătate. Prin unele sate, gazdele le dau copiilor farfurii cu seminţe de grâu, dovleac, porumb şi conducătorul cetei le aruncă în sus, ca să crească grânele cât casa.

Înainte de ajun, în noaptea de 23 spre 24 decembrie, în unele zone ale țării se face masa de ajun, pentru sufletele morților, cu alimente de post la care este invitat și preotul ca să le guste și să le binecuvânteze.

Tradiția spune că în ajunul Crăciunului nu se dă gunoiul afară din casă și nu se împrumută lucruri. Fetele nemăritate își pot vedea ursiții în vis, dacă pun noaptea la fereastră bucăți mici din toate preparatele pregătite pentru sărbătoarea Crăciunului.