Veşti pentru românii care obţin venituri din chirii. Guvernul USL vrea să plafoneze contribuţiile la sănătate pentru persoanele care câştigă bani din chirii la cel mult 5 salarii medii brute pe economie.
Anunţul a fost făcut de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, iar măsura este doar în favoarea celor care au câştiguri foarte mari.
Ministrul liberal Daniel Chiţoiu spune că introducerea contribuţiei la sănătate pentru veniturile din chirii este doar o extindere a bazei de impozitare şi nu o măsură nouă.
Contribuţia va fi plafonată la 5 salarii medii brute pe economie, iar măsura îi avantajează în special pe cei cu câştiguri mari.
„Am angajat că vom adopta legislaţia, în sensul că se plătesc contribuţii la fondul de sănătate la totalul veniturilor obţinute de o persoană fizică, şi dacă este salariată, şi dacă are venituri din chirii. Înseamnă că dacă obţineţi venituri din chiria a trei locuinţe, precum şi din salariu, plătiţi 5,5% la total venituri”, a declarat Daniel Chițoiu, scrie Ziare.com.
Premierul a invocat o directivă europeană pentru noile taxe.
„Comisia Europeană a spus că pentru toate veniturile, în toată Europa se plătesc contribuţii de sănătate. Am spus că e valabil de la 1 ianuarie 2014 pentru cei care au chirii şi au şi salariu. Cei care au doar chirii fără salariu plăteau şi acum contribuţii de asigurări de sănătate, cei care au şi una şi alta plătesc acei 5,5% la sănătate din chirie”, a explicat şi premierul Victor Ponta în urmă cu aproximativ 2 săptămâni.
Concret, pentru venituri de peste 20.000 de lei, din salariu şi chirii, contribuţia la Fondul de Sănătate va fi plătită doar pentru 11.000 de lei, adică 611 lei. Cei care câştigă sub 11.000 de lei pe lună, în total, vor plati statului 5,5% din întreaga sumă.
„Contribuţia la fondul naţional de sănătate are rolul de a avea finanţarea pe domeniul sănătăţii. Este un fond special. Din acest fond se plătesc doar servicii medicale. E un fond din care se alimenteaza bugetul CNAS şi bugetul Ministerului Sănătăţii. Nu are legatură cu reducerea TVA”, a mai spus ministrul Chițoiu.