Miniştrii şi şefii de autorităţi de management care nu vor lua măsuri în perioada imediat următoare pentru a accelera ritmul de absorbţie a fondurilor UE şi a elimina problemele din acest proces vor fi demişi, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
„Au fost clarificate o serie de soluţii, dar principalul mesaj pe care l-a transmis premierul cu această ocazie este cel legat de prioritizarea procesului de absorbţie şi de faptul că nu mai este dispus să tolereze niciun fel de restanţe. A fost deja o solicitare ca, până la sfârşitul lunii martie, toate restanţele de evaluare să dispară, iar în cazul în care aceste lucruri nu se vor întâmpla până la următoarea şedinţă de evaluare, în săptămânile următoare, se poate ajunge inclusiv la demiterea celor responsabili – şefi de agenţii şi inclusiv şefi de ministere, ca să nu spun miniştri”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, notează Mediafax.
Explicațiile vin după ce premierul Mihai Răzvan Ungureanu a lansat un avertisment pentru miniştri şi şefii de autorităţi de management pe care îi consideră responsabili pentru absorbţia, în acest an, a şase miliarde euro din fondurile europene.
„Vă fac responsabili, pe miniştri şi şefi de autorităţi de management, să ajungeţi la această ţintă”, a spus premierul, în şedinţa comitetului interministerial pentru fonduri UE.