Adriean Videanu îl ameninţă pe Victor Ponta cu justiţia pentru tentativa de subminare a economiei în cazul Oltchim

Publicat: 25 09. 2012, 21:23

Președintele interimat PDL București Adriean Videanu i-a solicitat premierului Victor Ponta să prezinte, în 48 de ore, explicaţii în legătură cu modul în care a fost gestionată privatizarea Oltchim, amenințând, în caz contrar, cu o sesizare la Parchet pentru tentativă de subminare a economiei naţionale.

În opinia fostului ministru al Economiei, Victor Ponta este singurul vinovat pentru închiderea Oltchim şi pentru eşecul privatizării combinatului.

„Cer cuplului politico-mediatic Ponta – Dan Diaconescu să pună capăt circ care se joacă pe pielea și pe speranțele oamenilor de la Oltchim și nu numai. Mai sunt 10.000 de oameni care depind de Oltchim”, a spus Videanu.

Fostul ministru a spus că îi cere public lui Ponta să prezinte explicaţii privind decizii luate privind procedurile în cazul privatizării Oltchim.

„Îi cer public să prezinte care au fost argumentele pentru care a schimbat, prin memorandum, condițiile de privatizare negociate cu FMI, CE, condiții care sunt total dezavantajoase statului și Oltchimului” a spus Videanu.

El a adăugat ca dacă Ponta nu prezintă explicaţii în 48 de ore, va sesiza Parchetul General pentru tentativă de subminare a economiei naţionale în cazul Oltchim.

Dan Diaconescu a fost declarat vineri câştigător al acţiunilor statului la Oltchim, suma oferită de el pentru acţiunile statului la Oltchim fiind cea mai mare, respectiv 203 milioane de lei.

Videanu îl amenință pe Ponta

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: