Cristian Erbașu avertizează: Companiile din construcții suportă costuri tot mai mari. Presiune suplimentară pe capacitatea firmelor de a-și menține termenele asumate

Publicat: 27 04. 2026, 12:15
Cristian Erbașu, antreprenor în domeniul construcțiilor. Sursa foto: captură video B1 TV

Cristian Erbașu, CEO al Construcții Erbașu, a avertizat asupra problemelor și provocărilor din domeniu, pe fondul situației economice externe tot mai complicate, dar și a instabilității politice interne. Potrivit antreprenorului, companiile din construcții vor avea costuri mai mari și dificultăți în a-și respecta termenele asumate. Erbașu a vorbit și despre proiectele de investiții în care este implicată compania sa.

Ce probleme vede Cristian Erbașu în domeniul construcțiilor, anul acesta

„Din păcate, starea de impredictibilitate caracteristică anului 2025, provocată de instabilitatea politico-economică internă, va fi amplificată în 2026 de evoluțiile din planul politic internațional și de tensiunile tot mai accentuate la nivel mondial. Războiul din Ucraina durează deja de peste patru ani, iar actorii politici și economici au reușit, într-o anumită măsură, să stabilizeze impactul acestuia asupra țărilor din regiune. În schimb, războiul din Asia Mică poate avea un efect mult mai mare asupra economiilor europene decât cel din Ucraina. Scumpirea combustibilului va duce automat la creșteri de prețuri în lanț, care ar putea genera o inflație mai mare în 2026 decât în 2025, an care a fost deja marcat de un nivel foarte ridicat al acesteia”, a declarat Cristian Erbașu, pentru revista Agenda Construcțiilor.

În aceste condiții, antreprenorul anticipează că firmele vor avea costuri mai mari și dificultăți suplimentare în a-și respecta termenele de execuție asumate: „Cred că, spre deosebire de anul 2025, atât costurile cu materialele, cât și cele cu manopera se vor majora semnificativ, cu mai mult de 10%, cât au crescut anul trecut. Această presiune se va resimți direct în structura bugetelor de execuție și va pune o presiune suplimentară pe capacitatea companiilor de a-și menține marjele și termenele asumate. În plus, volatilitatea acestor costuri va face planificarea tot mai dificilă, mai ales în cazul proiectelor de durată”.

La ce proiecte lucrează acum compania Construcții Erbașu

Întrebat despre proiectele acum în desfășurare ale companiei, Cristian Erbașu a răspuns: „În acest moment avem aproximativ 150 de proiecte, de la cele mai mici, de 10-15 milioane de lei, până la lucrări foarte mari, de peste un miliard de lei. Portofoliul depășește, în prezent, valoarea de 4 miliarde euro, însă preconizăm că vom mai semna contracte noi și că vom ajunge în curând la nivelul de aproximativ 5 miliarde euro. Lucrările vor trebui executate în următorii 5-6 ani. La momentul actual, lucrăm la o serie de proiecte importante de infrastructură și construcții publice”.

„Printre acestea se numără lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș, parte a Autostrăzii Transilvania, precum și Spitalul Regional de Urgență Craiova, proiect realizat în asociere cu alți trei mari constructori români.

De asemenea, suntem implicați în proiecte majore de infrastructură urbană, precum refacerea Planșeului Unirii din Capitală, dar și lucrări de reabilitare și restaurare, cum este cel al Universității din București, cea mai mare clădire monument istoric din România. În paralel, lucrăm și la obiective din zona infrastructurii sportive, cum este stadionul din Pitești, dar și la multe altele în domeniul sănătății, educației și infrastructurii. Diversitatea acestor proiecte reflectă dimensiunea și complexitatea portofoliului nostru actual”, a mai explicat Cristian Erbașu, pentru revista Agenda Construcțiilor.