Bulgarii ne cumpără curentul ieftin și ni-l vând scump. România produce, Bulgaria încasează

Publicat: 07 05. 2026, 14:44
sursă foto: captură YT

În timp ce România se laudă că produce tot mai multă energie, mai ales din fotovoltaice și hidro, vecinii bulgari au înțeles un lucru simplu: energia nu valorează mare lucru dacă nu ai unde s-o pui. Noi producem surplus la prânz, când soarele rupe contoarele și prețurile se prăbușesc. Bulgaria a investit masiv în baterii de stocare și cumpără exact atunci energia ieftină – inclusiv din România – ca să o revândă seara, când consumul explodează și prețul sare în aer.

Noi producem, Bulgaria facturează

Bulgaria are deja peste 2 GW putere totală în sisteme de baterii și aproape 8 GWh capacitate de stocare. Teoretic suficient pentru a alimenta întreaga țară timp de aproximativ două ore. Până la finalul anului, sistemele operaționale ar putea ajunge la 3,5 GW. România, în schimb, abia a ajuns la circa 1.100 MWh. Diferența nu mai este un detaliu tehnic, ci o problemă economică serioasă.

Exemplul perfect a fost pe 29 aprilie, notează economica.net. Bulgaria producea mai multă electricitate decât consuma, dar continua să importe masiv energie. De ce? Pentru că nu importa pentru consum imediat, ci pentru baterii.

La ora 15:55, producția era de 4,82 GW, iar consumul de doar 4,09 GW. În același timp, 1,67 GW mergeau direct în sistemele de stocare. Practic, bateriile înghițeau tot surplusul și trăgeau inclusiv curent ieftin din țările vecine.

În acel interval de 15 minute, prețul în Bulgaria era 44,34 euro/MWh, iar în Grecia doar 0,01 euro/MWh. Fluxul planificat din Grecia spre Bulgaria era de 879 MW. Mai târziu, o parte din energia stocată a fost trimisă înapoi către Grecia, dar o cantitate mult mai mare a mers spre România – evident, la alt preț.

La noi, discuția a fost mai mult despre profituri și bonusuri decât despre baterii

Adică exact scenariul care doare cel mai tare: România produce energie ieftină sau chiar excedentară, dar pentru că nu are suficiente capacități de stocare, altcineva o monetizează mai bine.

Bulgarii n-au fost mai deștepți prin magie. Au pus bani. Au folosit schema RESTORE, finanțată din PNRR-ul lor, în valoare de 600 de milioane de euro, prin care statul acoperă până la jumătate din costul instalațiilor de stocare. În plus, dezvoltă și hidrocentrale cu pompaj.

Premierul Ilie Bolojan a criticat recent conducerea Hidroelectrica, spunând că dacă ar fi fost montate baterii lângă barajele importante, energia produsă la prânz ar fi putut fi stocată și livrată seara, iar prețurile pentru români ar fi fost cu 20–30% mai mici.

Dar noi am preferat să vindem ieftin acum și să cumpărăm scump mai târziu. Iar bulgarii, privind peste Dunăre, probabil nici nu mai trebuie să glumească. Realitatea o face suficient de bine în locul lor.