Dosarul Bancherilor a fost extins și la Fondul Român de Contragarantare: Acesta administrează active de 100 milioane euro
Ancheta procurorilor în dosarul Bancherilor frauduloși, în care au fost implicate sucursale ale BCR, BRD şi CEC, a fost extinsă la nivelul al doilea al mecanismului de garantare creat de stat pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, adică la Fondul Român de Contragarantare.
Potrivit Ziarului Financiar, Fondul a efectuat deja o plată în contul unui credit contractat de o firmă al cărei nume apare în dosarul aflat pe masa procurorilor DIICOT.
Deși puțini au auzit de acest Fond, acesta administrează active de 100 milioane euro, nu lucrează direct cu băncile şi emite practic scrisori de garanţie către celelalte fonduri de garantare.
Potrivit sursei citate, dacă fondul de contragarantare a efectuat deja o plată, înseamnă că fondul de garantare a creditelor a despăgubit la rândul său banca. Din datele existente pe site-ul instituţiei firmele pentru care fondul a emis contragaranţii în ultimii trei ani şi ale căror nume apar în dosarul procurorilor DIICOT sunt Alram Servinvest Import Export, Ancuta SRL şi Doru-Mar Trans. Cele trei firme sunt controlate de Daniel Ruse şi Mihai Stan, identificaţi de procurori ca şefii grupării de fraudatori.
Potrivit datelor din rechizitoriul procurorilor, firma Ancuta SRL a obţinut în 2010 un credit de 3,1 milioane de lei de la CEC Bank, valoarea garanţiei acordate de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în acest caz fiind de 2,4 milioane de lei. De asemene, Alram Servinvest Import Export a luat de la BRD un împrumut de 4,2 milioane lei, tot cu garanţia statului. Creditul nu a fost rambursat şi banca a trecut la executarea scrisorii de garanţiei
Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului de Contragarantare, a precizat că dacă procurorii vor dovedi frauda, Fondul își va recupera banii. Și băncile îşi pot recupera banii fie prin executarea clienţilor care au obţinut creditul prin fraudă, fie prin încasarea unor poliţe de asigurare în cazul în care se dovedeşte că frauda a fost facilitată de angajaţi ai băncilor. Mai mulţi angajaţi ai băncilor implicate în scandal au fost concediaţi şi sunt cercetaţi de procurori.
Printre persoanele anchetate se numără pe lângă cei doi şefi ai reţelei şi preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, şi vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel. Şaramet este şi membru în consiliul de supraveghere al Fondului de Contragarantare.
Șase persoane au fost arestate preventive în cazul fraudelor bancare estimate de anchetatorii DIICOT la 22 milioane de euro. (Detalii AICI)