Dosarul TelDrum zace ferecat în sertarele ANAF. De ce a scăpat firma controlată informal de către Liviu Dragnea de verificările Fiscului
Firma Tel Drum, despre care se spune că i-ar aparține în realitate lui Liviu Dragnea care o controlează prin intermediari, a fost de-a lungul timpului “ignorată” de ANAF, deși există un dosar în lucru la Antifrauda Fiscală încă din 2014.
Explicația ar fi prietenia dintre șeful PSD și conducerea Fiscului, scrie RL.
În perioada 2013-2017, această direcție a fost condusă de actualul ministru Ionuț Mișa, pe care liderul PSD l-a susținut pentru a fi numit la șefia Ministerului Finanțelor Publice.
Ulterior, șefia ANAF a fost preluată de Bogdan Stan, un alt protejat al lui Dragnea, care până atunci fusese oricum director în cadrul instituției.
În 2014, Direcția Antifraudă Fiscală a ANAF a fost sesizată în legătură cu mai multe nereguli în contabilitatea firmei Tel Drum. Surse din cadrul ANAF au declarat pentru „România liberă“ că „la Tel Drum era programat un control al Antifraudei din 2016. Tocmai pentru că a avut loc o analiză de risc. De ce nu s-a făcut controlul? Habar n-am! Antifrauda nu face altceva decât să meargă într-un control operativ. Ea poate contura o presupusă stare de evaziune, un prejudiciu estimat. După care, cei care trebuie să verifice sunt de la Inspecția Fiscală. Trebuie văzut dacă a fost o inspecție fiscală de la Mari Contribuabili. Adică de la domnul Ionuț Mișa. Sau de la domnul Bogdan Stan, el era șef acolo, la Inspecție Fiscală. Chestiunea nu prea e la Antifraudă, e la Mari Contribuabili”.
Compania Tel Drum a fost înființată în 1999, ca societate în subordinea Consiliului Județean Teleorman. În ultimii zece ani, Tel Drum a primit contracte publice de aproximativ 430 de milioane euro în zece județe.