Șoc pe piața petrolului. Emiratele Arabe Unite se retrag din OPEC. Ce se va întâmpla cu prețurile la țiței?

Publicat: 28 04. 2026, 16:55
Actualizat: 28 04. 2026, 23:56
Sursă foto: Pixabay

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunțat că se vor retrage din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), condusă de Arabia Saudită şi din alianţa OPEC+, din care face parte şi Rusia. Retragerea va intra în vigoare apoape imediat, de la 1 mai.

Emiratele Arabe Unite se retrag din OPEC

Agenţia locală de presă Wam, preluată de AFP, a relatat că Emiratele Arabe Unite au decis să părăsească OPEC și OPEC+. Ministrul Energiei din EAU, Suhail Al Mazrouei a apreciat că această decizie nu va avea un efect semnificativ asupra pieței. De menționat că țara arabă este membră a organizației din 1967.

Oficialul arab a declarat, pentru Reuters, că retragerea din OPEC și OPEC+ va permite țării să aibă mai multă flexibilitate în relațiile comerciale cu partenerii. EAU nu va mai fi constrânsă de obligaţii în cadrul acestor organisme. Suhail Mohamed al-Mazrouei a precizat că nu au existat consultări directe cu ceilalți membri, inclusiv cu Arabia Saudită, înainte de luarea deciziei.

„Aceasta este o decizie politică şi a fost luată după o analiză atentă a politicilor actuale şi viitoare legate de nivelul producţiei”, a afirmat oficialul arab.

Ce consecințe vor fi pe piața petrolului

Analiştii apreciază că această decizie luată de Emiratele Arabe Unite va reprezenta o lovitură pentru cele două grupuri exportatoare de petrol, şi pentru liderul lor – Arabia Saudită. Retragerea EAU vine într-un moment în care războiul din Iran a dus la un şoc energetic istoric şi a afectat economia mondială.

Pierderea EAU, un membru îndelungat al OPEC, ar putea crea perturbări şi ar putea slăbi grupul. De regulă, organismul încearcă să de impresia de unitate în exterior. Aceasta în pofida divergenţelor interne pe diverse subiecte, de la geopolitică la cotele de producţie.

Decizia a fost luată după o analiză atentă a strategiilor energetice ale ţării, a declarat Suhail Mohamed al-Mazrouei pentru Reuters.