Grupul Bosch atacă în forță piața românească: După fabrica de la Jucu, germanii vor investi 43 de milioane de euro în unitatea de la Blaj

Publicat: 02 03. 2012, 16:58
Foto: evz.ro

Grupul german Bosch va investi 43 de milioane de euro până la sfârșitul anului următor în extinderea fabricii de la Blaj, unde în prezent se produce tehnică liniară folosită în domeniul ingineriei mecanice, informează Ziarul Financiar.

Compania va începe lucrările de construcție în această primăvară, urmând să adauge 21.000 de metri pătrați actualei suprafețe.

Până la finalul anului viitor, compania va mai angaja încă 300 de oameni la această unitate şi că până în 2020, la noua fabrică vor lucra în total 1.000 de angajaţi.

În urma investiției, fabrica de la Blaj produce senzori de turaţie a roţilor şi senzori de turaţie a arborelui cotit pentru industria auto.

Un număr de 580 de angajați din totalul de 1.400 pe care compania îi are în țară lucrează la fabrica din Blaj.

Aceasta este a doua investiţie majoră anunţată în ultimele săptămâni de germanii de la Bosch, după investiția de la Jucu, în județul Cluj, în urma anunțului finlandezilor de la Nokia de a închide fabrica din această localitate.

La începutul lunii trecute, Bosch a semnat un contract cu administrația județeană din Cluj, pentru terenul din parcul industrial Tetarom III.

Bosch a primit în concesiune un teren de 21,5 hectare pentru 99 de ani, iar contractul prevede despăgubiri dacă producătorul german decide să se retragă de la Jucu.

Investiţia Bosch de la Jucu, în valoare de 77 mil. euro, se va realiza în două etape, astfel că în faza finală se va ajunge la 80.157 de metri pătraţi construiţi la sol, respectiv o unitate de producţie, spaţii de birouri, centru logistic, clădire tehnică, parcări, alei şi spaţii verzi.