Guvernul face bani pe sănătatea românilor. Tăierea indemnizației de concediu medical lovește în angajați și angajatori (Analiză)
Tăierea indemnizației de concediu medical a afectat negativ atât angajații bolnavi, cât și pe angajatori. Pe de altă parte, Guvernul și-a atins scopul și a atras mai mulți bani la buget.
Tăierea indemnizației de concediu medical afectează angajații și angajatorii
Un studiu de realizat de TPA România arată care a fost impactul avut de măsurile fiscal-bugetare privind concediile medicale. Tăierea indemnizației de concediu medical a fost adoptată la inițiativa ministrului Sănătății Alexandru Rogobete.
Ministrul a susținut că aceste măsuri prin necesitatea diminuării presiunii asupra bugetului de sănătate. El a acuzat fraude la prescrierea acestor tipuri de concedii. Declarațiile sale nu au fost confirmate de controalele ulterioare, dar măsura a fost adoptată și nu a mai fost retrasă.
Ministerul Sănătăţii a arătat că numărul certificatelor medicale, în perioada iulie-septembrie 2025 a scăzut semnificativ. Astfel s-au făcut economii pentru bugetul alocat plăţii concediilor medicale.
Analiza TPA arată că guvernul a avut de câștigat de pe urma tăierilor care au intrat în vigoare la 1 august, prin Legea 141/2025. Numărul concediilor medicale s-a redus, angajații preferând să lucreze, chiar și bolnavi, pentru a nu pierde bani la salariu.
Angajații bolnavi pierd bani la salariu
Pe de altă parte, mai arată analiza, măsura adoptată la inițiativa lui Rogobete a lovit direct în angajați. Veniturile lucrătorilor cu probleme temporare de sănătate, care au nevoie neapărat de repaus, scad. Aceștia sunt plătiți mai puțin. De asemenea, cresc și costurile administrative și birocrația companiilor angajatoare.
„Totuşi, aceste modificări legislative presupun indemnizaţii mai mici pentru angajaţi, în cazul concediilor medicale pentru perioade scurte, şi generează proceduri administrative mai complicate pentru angajatori. După primele patru luni de la intrarea în vigoare, putem spune că efectele imediate sunt negative atât pentru angajaţi – prin scăderea veniturilor nete pentru persoanele cu probleme temporare de sănătate, cât şi pentru companii – prin complexitatea administrativă care se amplifică”, a declarat Ioana Zavastin, Payroll Director al TPA România, citată în analiză.
Măsurile birocratice lovesc în companii
Tăierea indemnizației de concedii medicale s-au adăugat altor măsuri adoptate de guvernele anterioare (PSD-PNL). Începând cu 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile de concediu medical au fost incluse în baza de calcul pentru contribuţia la asigurările sociale de sănătate (CASS) de 10%.
Ulterior, din aprilie 2024, a fost limitată aplicarea CASS doar la concediile pentru boală obişnuită (cod 01), carantină (cod 07) şi reducerea duratei normale de lucru (cod 10). Celelalte tipuri de concedii medicale (maternitate, îngrijirea copilului bolnav, risc maternal, urgenţe medico-chirurgicale etc.) au fost exceptate.
„Anterior, aceste indemnizaţii erau scutite de la plata CASS, astfel că noul mod de calcul pentru indemnizaţiile de concediu medical a redus semnificativ sumele nete primite de angajaţi în perioada concediului medical. Diminuarea veniturilor nete pentru angajaţi şi povara administrativă pentru angajatori se accentuează prin reglementările introduse în august 2025”, a mai arătat Ioana Zavastin.
Cum a acționat tăierea indemnizației de concediu medicale
Potrivit specialistului TPA România, până la 1 august 2025, indemnizaţia pentru boală obişnuită (cod indemnizaţie 01) reprezenta 75% din baza de calcul, indiferent de durata concediului medical. Ulterior, după ce tăierea indemnizației de concediu medical, procentul de calcul al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii devine diferenţiat în funcţie de zilele de concediu.
Pentru episoadele de boală cu durată de până la șapte zile, se aplică 55% din baza de calcul Pentru concediile medicale ce durează între 8 și 14 zile, se aplică 65% din baza de calcul. Procentul crește la 75% din baza de calcul pentru episoadele de boală de peste 15 zile. Baza de calcul a indemnizaţiei rămâne media veniturilor brute din ultimele şase luni, limitată la 12 salarii minime brute pe ţară (4.050 de lei).
„Această formulă duce la indemnizaţii mai mici pentru concediile medicale acordate pentru perioade scurte, ceea ce poate descuraja abuzurile, dar totuşi afectează veniturile angajaţilor cu probleme temporare de sănătate. În practică, gestionarea certificatelor medicale devine astfel o sarcină birocratică şi administrativă tot mai împovărătoare pentru angajatori. Deşi costurile directe cu plata indemnizaţiilor medicale nu sunt mai mari nici în cazul certificatelor medicale succesive, schimbările legislative generează o serie de provocări operaţionale şi riscuri fiscale suplimentare pentru companii”, spune Ioana Zavastin.
Formulă de calcul tot mai complicată pentru angajatori
Analiza a identificat o serie de situaţii cu care se confruntă angajatorii. Dacă pe parcursul unui episod de boală, se eliberează un certificat de concediu medical iniţial, urmat de unul sau mai multe certificate în continuare, numărul de zile de concediu medical va fi cumulat. Procentul aplicat asupra bazei de calcul va fi determinat în funcţie de numărul total de zile aferente întregului episod de boală.
În situaţia în care certificatul de concediu medical iniţial este emis la sfârşitul lunii şi este urmat de un certificat în continuare în luna următoare, numărul total de zile de concediu medical aferente aceluiaşi episod de boală va creşte.
Așa se face că, în cazul certificatelor medicale succesive emise pentru acelaşi episod de boală, procentul se recalculează retroactiv în funcţie de durata cumulată a concediului medical. Acest lucru duce la majorarea procentului aplicat asupra bazei de calcul şi, implicit, la recalcularea indemnizaţiei aferente certificatului de concediu medical iniţial.
TPA România este o companie specializată în audit, contabilitate, consultanţă fiscală şi consultanţă juridică, într-o analiză dată joi publicităţii. Face parte din grupul TPA, o reţea cu 35 de locaţii în 12 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, ce reunește peste 2.100 de angajaţi.