Pensiile ar putea crește cu 15% de la 1 aprilie / Pensionarii vor o majorare a veniturilor, pe lângă indexarea cu rata inflației

Publicat: 20 02. 2023, 14:30
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Pensionarii cer o altă majorare a pensiilor de la 1 aprilie, pe lângă indexarea cu rata inflației care a avut loc în ianuarie, motivul fiind prețurile alimentelor care a crescut prea mult.

Pe lângă indexarea cu rata inflației, pensiile ar putea crește cu 15% de la 1 aprilie

Federațiile naționale ale pensionarilor solicită premierului amendarea unui articol din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Se dorește acest lucru pentru a crea condiții în ceea ce privește majorarea pensiilor cu 15% de la începutul trimestrului II al anului 2023.

„Crizele alimentare şi energetice pe care le traversăm au accentuat starea de sărăcie extremă în care se află peste 2 milioane de pensionari cu pensii mai mici de 2.000 lei, cărora foamea, frigul şi lipsa de medicamente le pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa. Având în vedere că în actul normativ ce reglementează Bugetul de Asigurări Sociale de Stat pentru anul 2023 nu a fost aplicată măsura propusă de noi, de amendare a art. 167, alin (1) al Legii nr. 207/2015, vă rugăm să aveţi în vedere rezolvarea acestei probleme prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă în acest sens, ceea ce ar crea condiţii pentru o majorare a pensiilor cu 15% începând cu trimestrul II al anului 2023”, au menționat trei federații care reprezintă interesele a cinci milioane de pensionari.

În 2022, reprezentanții organizațiilor de pensionari au propus amendarea de urgență a articolului nr. 167 din alin (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dar la care nu au primit răspuns, potrivit romaniatv.net.

Noi ajutoare de la stat: Cine poate primi 2000 de lei de la Guvern

Guvernul a anunțat că mamele care nu au venituri sau care au venituri modeste, precum și cele expuse unor riscuri sociale, inclusiv victimele violenței domestice sau minorele, vor primi un sprijin material pentru nou-născuți în valoare de 2.000 de lei.

Pentru a beneficia de vouchere-trusou de 2.000 de lei, trebuie să faci parte din una dintre categoriile stabilite prin lege. Astfel, vor primi banii mamele care:

  • au un venit minim garantat, stabilit, ce poate fi dovedit prin intermediul unei dispoziții scrise de către primar;
  •  fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
  • au dizabilități;
  • se află în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente etc.) și/ sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate (nu mai au locuință, au fost alungate din propria locuință etc.);
  • Se dau bani de la stat. Ajutor de 2.000 de lei pentru această categorie de români. Cum poți beneficia
  • nu dețin acte de identitate și nu pot beneficia de drepturile civile;
  • mamele minore;
  • femeile care provin din Ucraina și s-au stabilit în România, ca urmare a situației conflictuale.