A fost cutremur în România, joi dimineață! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zone a fost resimțit

Publicat: 15 01. 2026, 09:38
Actualizat: 15 01. 2026, 09:40
Sursă Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un cutremur slab a avut loc joi dimineață, 15 ianuarie 2026, în zona seismică Vrancea, Buzău. Seismul s-a produs la ora 07:26:05, ora locală a României. Acesta a avut o magnitudine de ml 2.6, informează INCDFP.

La ce adâncime s-a produs cutremurul din Vrancea, Buzău

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că seismul s-a produs la o adâncime de 122.7 kilometri.

Această adâncime este specifică zonei Vrancea, unde cutremurele apar frecvent în profunzime, fiind generate de mișcări tectonice interne.

Epicentrul a fost localizat în apropierea mai multor orașe importante din țară. Printre acestea se numără Buzău, la 56 km nord-vest, Focșani, la 57 km vest, Sfântu-Gheorghe, la 61 km sud-est, Brașov, la 67 km est, și Ploiești, la 79 km nord-est.

Care au fost cele mai puternice cutremure din România în 2025

În anul 2025, România a înregistrat două seisme care au ieșit în evidență ca fiind cele mai puternice ale anului. Ambele au avut magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter.

Primul s-a produs pe 13 februarie, în județul Buzău, iar cel de-al doilea a avut loc pe 11 mai, în județul Vrancea.

Deși nu au fost cutremure majore, magnitudinea lor le-a plasat în topul evenimentelor seismice din 2025 și au fost resimțite în mai multe zone ale țării.