Accident mortal în centrul Bucureștiului: O fată de 23 de ani a fost lovită de o mașină după ce a traversat prin loc nepermis (VIDEO)

Publicat: 13 03. 2014, 08:35

O tânără de 23 de ani din Capitală a murit după ce a fost lovită de o mașină pe Bulevardul I.C. Brătianu, în zona Unirii.

Şoferul responsabil de tragedie are numai 20 de ani şi circula cu viteză, susţin martorii.

Autorităţile au declarat însă că victima a traversat fără să se asigure printr-un loc nepermis, la câţiva  metri de o trecere de pietoni.

Prietenul şoferului care era pasager în mașina ce a adus moartea tinerei a povestit ce s-a întâmplat.

„În timpul în care eu vorbeam pe telefon, s-a spart parbrizul, eu doar secvenţa asta am văzut-o, că s-a spart parbrizul şi am frânat. A fost chestie de câteva secunde. Ne-a sărit în faţă pur şi simplu”, a spus bărbatul.

Șoferul mașinii care a accidentat mortal tânăra are doar 20 de ani și are permis de doi ani.

„O tânără de aproximativ 23 de ani ar fi traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost surprinsă şi accidentată mortal de un autoturism marca Mercedes la volanul căreia se afla un tână de aproximativ 20 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind unul negativ”, a relatat purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere, Andrei Codău.

Șoferul este cercetat acum pentru ucidere din culpă.

București: Fată de 23 de ani lovită mortal de o mașină în zona Unirii